Lupta dintre Claudia (39 de ani) şi Gabi Bădălău (34 de ani) continuă, iar magistraţii judecătoriei Bolintin Vale au dat o decizie provizorie în dosarul care priveşte custodia celor doi băieţi ai lor, Gabriel (5 ani) şi Nicolas (3 ani). Astfel, cei doi băieţi vor sta în Constanţa, cu mama lor, urmând să petreacă două weekend-uri pe lună alături de tatăl lor, la Bolintin Vale. Claudiei nu i-a convenit însă programul.


În august, Claudia Pătrășcanu a decis să divorţeze de Gabriel Bădălău, după trei ani de căsnicie. Motivele au fost violenţa şi infidelitatea pe care artista i le-a reproşat soţului său, iar calvarul în care a trăit timp de un an a trimis-o direct la tribunal, fără cale de răzgândire şi de împăcare între cei doi. Artista a părăsit domiciliul conjugal din Bolinitin Vale, împreună cu cei doi fii şi s-a stabilit în Agigea, în casa mamei sale, Domnica, femeia care a i-a fost mare sprijin emoţional în tot acest timp.

Iată că la două luni de când a depus cererea de divorţ şi a solicitat stabilirea custodiei copiilor, cei doi soţi au primit deja o primă decizie care fixează provizoriu domiciliul minorilor şi programul de vizită. Astfel, în data de 7 noiembrie, magistraţii Judecătoriei Bolinitin Vale au decis ca, până la soluţionarea divorţului, cei doi copii să locuiască în Agigea, alături de mama lor, Claudia Pătrăşcanu.

”Stabileşte locuinţa minorilor Bădălău Gabriel Alexandru şi Bădălău Nicolas Mihai la mamă, respectiv în Agigea, Constanţa”, se arată pe portalul judecătoriei. În ceea ce priveşte programul de vizită, Bădălău are dreptul să îşi ia copiii două weekenduri pe lună la Bolintin Vale, cu specificaţia că acesta îi ia de la domiciliu şi tot el îi aduce înapoi, obligat să respecte nişte intervale orare fixate de judecători.

c256.jpg

Claudia şi Gabi Bădălău se află în proces de divorţ

”Stabileşte următorul program: primul şi al treilea weekend din fiecare lună, de vineri ora 17.30 până duminică la ora 18.00, la domiciliul reclamantului din Bolintin Vale, jud. Giurgiu, minorii urmând a fi aduşi la domiciliul pârâtei-reclamante din Agigea, cel mai târziu duminică la ora 18.00. În anii impari: în vacanţa de vară, patru săptămâni, respectiv primele două săptămâni din luna iulie şi primele două săptămâni din luna august, cu posibilitatea pentru reclamant de a lua minorii de la domiciliul mamei, urmând a fi aduşi la domiciliul pârâtei-reclamante din Agigea, cel mai târziu la ora 18.00. În vacanţa de primăvară, o săptămână, respectiv a doua săptămână de vacanţă, începând din ziua de luni, ora 17.30 până în ziua de duminică, ora 18.00. În vacanţa de iarnă, din data de 23 decembrie ora 17.30, până în data de 30 decembrie ora 18.00”, au mai decis magistraţii.

Bineînţeles, nici zilele cu însemnătate deosebită, şi anume onomasticile şi aniversările, nu au fost uitate, drept pentru care magistraţii au lăsat la libera dorinţă şi înţelegere a celor doi părinţi să îşi exercite dreptul de a petrece aceste zile cu cei doi copii ai lor.

c357.jpg

Solista este ajutată de mama ei, Domnica

Se pare că decizia nu a fost pe placul artistei, motiv pentru care a făcut apel şi a primit ca termen de înfăţişare la data de 11 decembrie. Aşadar, sărbătorile îi vor prinde pe la tribunal pe cei doi soţi care se chinuie să divorţeze.  Calculând după decizia dată deja, până acum Bădălău a putut să  îşi ia copiii acasă, la Bolintin Vale, de două ori, urmând să petreacă sărbătorile tot alături de ei.

Citește și:

Claudia Pătrăşcanu, ajutată de Andreea Bănică să plece din vila soțului

Ce mult a suferit Claudia Pătrăşcanu din dragoste. A fost părăsită de logodnicul turc prin telefon

 

 

Loading...