Codin Maticiuc și-a creștinat fetița sâmbătă, 22 iunie, iar ca loc de desfășurare a frumoasei ceremonii a ales biserica ridicată de tatăl lui: biserica Sf. Ilie din Titan. La slujbă au participat familia și apropiații actorului, însă, într-o imagine publicată pe rețelelele de socializare, apare și o brunetă misterioasă, care pare că are o relație specială cu micuța Smaranda. Să fie, oare, mama fiicei lui Maticiuc?


Codin Maticiuc devine din ce în ce mai responsabil! Dacă până mai ieri îl găseai numai prin cluburi și terase de fițe, odată cu venirea pe lume a fetiței lui, micuța Smaranda, scriitorul pare alt om! „Craiul de Dorobanți” e acum bărbat de casă și, dacă nu ne credeți, uitați imagini inedite de la botezul Smarandei, unde Codin a apărut și alături de o brunetă misterioasă, posibila mămică a fetiței sale.

Codin Maticiuc și-a botezat fetița în biserica ridicată de tatăl lui, Ion Maticiuc

Acum preocupările lui Codin Maticiuc sunt de o cu totul altă natură. Actorul a organizat creștinarea micuței lui sâmbătă, 22 iunie, și a fost la fel de emoționat ca în ziua în care și-a văzut pentru prima oară minunea și a strâns-o în brațe. Acesta a dat dovadă de stăpânire de sine însă, mai ales atunci când preotul a luat-o pe Smaranda și a cufundat-o în cristelniță, moment în care micuța a început să plângă, iar Codin a „vegheat” neputincios asupra situației, deși în sufletul lui și-ar fi dorit să își aline fetița.

codin-maticiuc-fetita-botez2.jpg

Micuța Smaranda, în brațele nașilor
Foto Instagram

Pe lângă fetița creștinată, care a fost extrem de cuminte la marele eveniment, Codin a mai atras atenția admiratorilor săi cu un amănunt care ar putea fi unul extrem de important. Acesta a publicat pe rețelele de socializare o imagine de la botez, în care micuța Smaranda dormea pe umărul unei brunete, care părea extrem de tandră și apropiată de fetiță. Să fie ea oare mama copilului lui Codin? La un astfel de eveniment nu putea lipsi tocmai mămica, însă Codin nu a insitat foarte tare asupra acestui detaliu.

codin-maticiuc-fetita-botez3.jpg

Smaranda, în brațele nașului Radu Budeș
Foto Instagram

Actorul a fost extrem de secretos în privința acestui subiect, de-a lungul timpului, nefăcând excepție de la regulă nici de această dată. Codin Maticiuc nu a oferit explicații în mediul online cu privire la persoana din fotografie, ci doar a anunțat botezul fiicei lui. Nașii micuței au fost alții, Radu Budeș și partenera lui, deci această posibilitate este exclusă.

Un alt detaliu interesant care a atas atenția internauților a fost faptul că actorul a ales să își boteze fetița în biserica pe care a construit-o tatăl său, Sf. Ilie din Titan, în semn de respect pentru acesta. „Astăzi am botezat-o pe fiica mea în biserica construită de tatăl meu”, a scris Codin pe rețelele de socializare.

Loading...