Colegul Roxanei Ionescu de la “Dansez pentru tine” a dat lovitura. E patron!

Ultima actualizare:

    Ștefan Rebeja și Roxana Ionescu, în 2011, la Dansez pentru tine
Ștefan Rebeja și Roxana Ionescu, în 2011, la Dansez pentru tine

În 2011 a câștigat locul al III-lea la concursul “Dansez pentru tine” (PRO TV), alături de Roxana Ionescu (32 de ani). În 2015 a fost operat la picior, iar acum și-a deschis sală de dans în București. Ștefan Rebeja, tânărul din Republica Moldova stabilit în România de câțiva ani, a trecut prin multe până când a reușit să-și vadă visul împlinit.

Muncește de mic, iar la PRO TV, când a strălucit pe ringul de dans, avea doar 20 de ani. Ștefan Rebeja, fostul concurent de la “Dansez pentru tine”, din 2011, a avut răbdare, a tras tare, iar acum a devenit patron de școală de dans. “Este visul meu din copilărie să am propia mea școală de dans, sunt asociat cu încă cineva în afacerea asta și este destul de bine. Chiar dacă nu am avut inaugurarea oficială, deja am cursanți, iar eu le sunt profesor. Astăzi, 10 noiembrie, ne-am gândit să facem inaugurarea, alături de un spectacol caritabil, care sper să aibă succes. Sala de dans se întinde pe o suprafață de 600 de metri pătrați, dar ne dorim să ne mai extindem cu încă o sală în viitorul apropiat. Proiectul este în derulare încă din primăvara aceasta, dar abia acum am reușit să finalizăm lucrările, să punem la punct tot ce trebuia”, ne-a spus bucuros și mândru Ștefan Rebeja.


    Ștefan Rebeja e mândru de școala lui de dans
Ștefan Rebeja e mândru de școala lui de dans

Ștefan Rebeja și Roxana Ionescu au reușit să ajungă în finala show-ului ”Dansez pentru tine” și să se claseze pe locul al treilea, în urmă cu șase ani. Atunci, tânărul a reușit să câștige 15.000 de euro, însă banii s-au dus atât de repede precum au venit.


    Școala de dans va fi inaugurată azi, 10 noiembrie
Școala de dans va fi inaugurată azi, 10 noiembrie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
banner adela popescu png
banner laurette png
banner Adrian mutu png
banner kamara png
banner Antonela Pătruț png
oreste permis jpeg
banner cinci farfuze png
 Concertul lui Ed Sheeran de la București, care va avea loc în data de 24 august 2024, pe Arena Națională, îi va surprinde pe fani cu un concept de scenă unic în lumeCredit foto: Zak Walters
image
actualitate.net
image
actualitate.net