Concurenţii de la «Asia Express», nevoiţi să renunţe la podoaba capilară! Cine a avut curaj şi cine a spus pas

Ultima actualizare:
Anca Sigartău şi fiul ei au părăsit competiţia cu un gust amar
Anca Sigartău şi fiul ei au părăsit competiţia cu un gust amar

Asia Express nu este o experienţă pentru cei slabi sau pentru cei care nu sunt dispuşi să facă sacrificii. Concurenţii sunt nevoiţi să se confrunte cu foamea, vremea anevoioasă, scepticismul localnicilor şi să facă faţă unor probe din ce în ce mai dificile. Dacă în ediţia trecută au acceptat să bea urină de vacă, considerată de cei ai locului ca fiind un medicament efIcient, de această dată au renunţat la podoaba capilară pentru a primi un avantaj în cursa draconică şi a fi mai aproape de imunitate.

Pentru că Ruby și Robert au câștigat deja imunitatea, cinci echipe rămân în cursa  s-au luptat pentru aceeași miză, chiar dacă acest lucru a presupus renunțarea la zona de confort. Pentru a obține un avantaj în competiție, echipele au fost provocate să renunțe la podoaba capilară, asemeni pelerinilor indieni, care fac sacrificii religioase în cinstea zeitățile hinduse: ”Este o misiune dificilă, nu o să ne batem joc de noi!”, a afirmat Cocuța hotărâtă. Pentru a îndeplini misiunea, băieții au fost nevoiţi  să se radă în cap și să renunțe la barbă, iar fetele să își taie zece centimetri din păr, deci, ambii coechipieri au avut de făcut o alegere dificilă, presați de cronometru.

Deşi iniţial Cocuţa nu a fost de acord cu renunţarea la podoaba capilară la care ţine foarte mult, încurajată de gestul coechipierului şi prietenului său, Bogdan Boantă, aceasta a acceptat să facă un sacrificiu de dragul unui avantaj. După ce a renunţat la par, Bogdan a fost uns pe cap cu o vopsea de culoare portocalie, simbol al sacrificiului făcut în numele zeilor. 

CRBL a acceptat provocarea, spre deosebire de colegul şi prietneul său, Oase
CRBL a acceptat provocarea, spre deosebire de colegul şi prietneul său, Oase

Şi George Vintilă, coechipierul lui Şerban, ex Animal X a renunţat la păr fără să stea prea mult pe gânduri. “Haide că nu este atât de rău, este mai răcorică aşa”, a afirmat acesta după ce s-a lăsat pe mâinile pricepute ale călugărilor budişti care l-au ras folosind briciul şi nici urmă de spumă de ras. Spre deosebire de George şi Bogdan, soţul lui Jojo, actorul Paul Ipate a ţinut mai mult la păr decât la avantajul pe care l-ar fi putut câştiga şi nu a acceptat să rămână chel de dragul. "Contesa virtuală", Ana Morodan, şi Adrian Teleşpan au refuzat să aducă o jertfă zeilor şi şi-au riscat locul în concurs, neîndeplinind misiunea care presupunea “vizitarea” bărbierului.

Bogdan Boantă a renunţat la păr şi la o parte din barbă, iar Cocuţa a "pierdut" 10 centimetri din păr
Bogdan Boantă a renunţat la păr şi la o parte din barbă, iar Cocuţa a "pierdut" 10 centimetri din păr

Nu doar curajul le-a fost testat în această etapă a competiţiei, ci şi răbdarea! Concurenții au încercat să găsească indiciul pentru următoarea misiune într-o recoltă de bumbac, așezată în saci, iar provocarea le-a testat nervii: ”Am simțit nevoia să devastez locul asta!”, a răbufnit Adrian Teleşpan.

Anca Sigartău, dezamagită de competiţie

Anca Sigartău şi fiul său, Teodor au părăsit deja competiţia. La întoarcerea în ţară, actriţa s-a declarat foarte dezamăgită de experienţa trăită şi a subliniat faptul că singurul aspect pozitiv este reprezentat de timpul pe care l-a petrecut alături de băitul său. 

Anca a explicat că a văzut experiența din emisiune ca pe o confirmare a faptului că are un băiat extraordinar și a ales să neglijeze răutățile cu care s-a confruntat pe parcursul evoluției lor în cadrul competiției. 


    Anca Sigartău şi fiul ei au părăsit competiţia cu un gust amar Foto: Facebook
Anca Sigartău şi fiul ei au părăsit competiţia cu un gust amar Foto: Facebook

„La finalul experienței Asia Express...Există în viață mai multe modalități de a trăi: să te uiti la lucrurile bune și să mergi mai departe, sau să te împiedici de nedreptăți, de oameni de doi lei, de mici mizerii și să rămâi pe loc. (..) Nu poți schimba lumea. Te pui cu morile de vânt și sfârșesti precum Don Quijote...Lipsa caracterului, mitocania, spoiala înălțată la grad de elită, mediocritatea sunt înverșunate și de neschimbat pentru că sunt „odihnite”. Au timp. Nu se ocupă decât cu așa ceva. Nu își pun probleme, nu le pasă , nu lăsa nimic în urmă, sunt agresive și repet, omul nu poate sa schimbe. Dumnezeu însă, poate.. deci, pentru o igienă sufleteasca e bine să „lăsăm în plata Domnului”, a explicat actrița. 

Citeşte şi

Decizie-șoc la «Asia Express»! După ce Cosmin Seleși s-a accidentat, Șerban Copoț a fost scos din competiție

Probe de foc la «Asia Express»! Concurenții au fost nevoiți să bea urină de vacă. Vezi cum au reacționat!

image
image
image
image
image
image
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net