Cosmin Seleși și regizorul de la "Te cunosc de undeva" s-au operat în aceeași zi, de aceeași afecțiune

Ultima actualizare:

    Cosmin Seleși și Cătălin Bugean, pe patul de spitalfoto: arhiva personala
Cosmin Seleși și Cătălin Bugean, pe patul de spitalfoto: arhiva personala

Cosmin Seleși, prezentatorul show-ului “Te cunosc de undeva!”, emisiune care va reveni, în curând, la Antena 1, și Cătălin Bugean, regizorul acestei producții, au suportat la începutul săptămânii câte o intervenție chirurgicală. Cei doi s-au operat de deviație de sept la același spital și în aceeași zi și au împărțit aceeași rezervă.

“Amândoi am avut aceeași problemă, deviație de sept, și ne-am sincronizat să ne operăm în aceeași zi și să stăm în aceeași rezervă. Doar medicii au fost diferiți. M-a uimit la Cosmin faptul că era mai fricos și foarte sensibil, așa că a fost foarte bine să fim amândoi, pentru că ne-am susținut unul pe altul. Ne-am operat luni, iar el a intrat în operație înaintea mea. Operația a durat o oră și jumătate și a fost făcută laparascopic. Când ne-am trezit din anestezie, eram atât de veseli amândoi că se minunau și doamnele asistente. Ne simţeam foarte bine! A fost o veselie în rezerva noastră în ziua aia... Iar când am respirat prima dată pe nas după operație, m-a luat amețeala, căci problema mea cu deviația de sept era veche de zece ani, timp în care am fost dependent de picăturile nazale”, spune Cătălin Bugean.

Cosmin Seleși și Cătălin Bugean s-au operat în aceeași zi de deviație de sept
Cosmin Seleși și Cătălin Bugean s-au operat în aceeași zi de deviație de sept

"Te cunosc de undeva" revine din toamnă cu sezonul 14

“Amândoi aveam probleme cu deviația de sept şi a fost foarte bine că ne-am sincronizat în privința operației. În rezervă am stat la povești, ne-am uitat la TV, ne-am relaxat. A fost foarte bine cu el acolo. Ne-am internat duminică seara, iar marți ne-am externat, dar un timp va trebui să venim periodic la control”, spune Cosmin Seleși. Prezentatorul și regizorul emisiunii Te cunosc de undeva! se simt bine după intervenția chirurgicală și și-au reluat activitățile cotidiene. Din această toamnă, telespectatorii Antenei 1 îl vor revedea pe Cosmin Seleși în postura de prezentator, alături de Alina Pușcaș, în cel de-al 14-lea sezon al show-ului transformărilor.

Citește și:

Au început filmările pentru cel mai nou sezon al show-ului Te cunosc de undeva!

Cosmin Seleși și-a rupt mâna în vacanță: «Am în continuare dureri»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
florin dumitrescu si sotia webp
pepe 1 jpg
banner Cornel Palade png
cub anca serea png
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
banner codin maticiuc png
image
actualitate.net
image
actualitate.net