Cristi Borcea și-a recunoscut operațiile estetice: "Am câte puțin din toate" 

Ultima actualizare:
După. 2020. Deși a trecut de 50 de ani, afaceristul vrea să țină pasul cu tinerica Pelinel
După. 2020. Deși a trecut de 50 de ani, afaceristul vrea să țină pasul cu tinerica Pelinel

A împlinit zilele trecute 51 de ani, dar n-ai zice. Cristi Borcea are nouă copii şi o nevastă top model, aşa că vrea să se menţină în formă. Recunoaşte însă că apelează la intervenţii: “am câte puţin din toate”, a spus milionarul în emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D. 

Fostul finanţator al clubului sportiv Dinamo, Cristi Borcea, a răspuns unui şir de întrebări delicate privind afacerile sale, averea pe care o deţine, viaţa de familie, despre închisoare, dar şi despre intervenţii estetice. Cu toţii l-am văzut pe Borcea într-o formă de zile mari, de parcă ar fi ieşit de la SPA, nu din penitenciar, în urmă cu trei ani. Păr vopsit, pomeţi înalţi, sprâncene ridicate, fără ridurile specifice vârstei, ceea ce a ridicat un mare semn de întrebare. Bineînţeles, afaceristul ţine la imaginea lui, aşa că a apelat la medicii esteticieni şi a beneficiat de tratamentele de înfrumuseţare şi înainte, dar şi în afara gratiilor.

Din surse medicale, se pare că Borcea şi-a operat pleoapele (blefaroplastie), şi-a pus botox pentru ridurile de expresie de la nivelul frunţii, în colţul ochilor şi între sprâncene, a dispărut guşa, în plus, a urmat tratamente de rejuvenare (reîntinerire), de îngrijire a pielii, cu radiofrecvenţă şi mezoterapie şi tratamente cu laser. Printre întrebările curioase ale lui Denise Rifai, s-a aflat şi cea despre operaţiile estetice, iar Borcea a recunoscut.


    După. 2020. Deși a trecut de 50 de ani, afaceristul vrea să țină pasul cu tinerica Pelinel
După. 2020. Deși a trecut de 50 de ani, afaceristul vrea să țină pasul cu tinerica Pelinel

“Am câte puţin aşa din fiecare, dar dacă nu te îngrijeşti, când ajungi la 50 de ani... Eu am avut şansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (n.red. Mihaela Borcea, prima lui soţie), în Dorobanţi, practic pentru mine l-am făcut. Şi apoi am făcut clinica şi de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale. De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început şi cu puţin botox, am combinat. Tot timpul am lăsat să nu se cunoască diferenţa. Dacă nu faci nimic şi dintr-odată îţi schimbi înfăţişarea, întinereşti brusc, arată urât. Eu am făcut aşa câte puţin, să ţin ritmul”, a spus milionarul asumat.

A devenit atent cu imaginea lui şi are grijă şi la alimentaţie. Acum este slab şi nici pic de burtă, semn că merge la sală şi e atent la ce mănâncă.

Borcea a răspuns şi la o altă întrebare interesantă: “Poate să fie Cristi Borcea bărbatul unei singure femei?”, iar răspunsul a lămurit pe toată lumea. “Toate femeile din viaţa mea au crezut că mă schimbă. Alături de Valentina m-am calmat, mi-am găsit liniştea. M-am schimbat foarte mult. Ce faci la 30 de ani nu poţi să faci la 40 şi ceva. Eu îmi doresc şi sunt sigur că alături de Valentina voi trăi mulţi ani fericiţi şi liniştiţi. Dar niciodată să nu spui niciodată”. 

Şi ei au trecut pe la medicul estetician

Cântăreţul Aurel Moldoveanu (60 ani) a postat mai multe imagini cu el pe reţelele sociale în care e de nerecunoscut. Artistul s-a transformat vizibil şi şi-a şocat admiratorii cu felul în care arată. Se pare că Aurel a apelat la medicul estetician, iar rezultatul este de-a dreptul incredibil. Pare să-şi fi întins mult pielea pe faţă, ascunzând orice urmă de rid. În plus, a slăbit enorm, iar acest lucru îi schimbă şi mai mult înfăţişarea. Fanii lui au observat imediat schimbarea.

Şi solistul Ştefan Hruşcă (61 ani) arăta diferit înainte de 1989, când a devenit celebru la Cenaclul „Flacăra”. Pe vremea aceea, artistul era un tânăr rebel cu pletele şi vocea de aur. Însă marele colindător de pe vremea lui Ceauşescu avea un nas coroiat imens pe care şi-a dorit dintotdeauna să-l facă mai frumos. Cântăreţul şi-a îndeplinit visul abia în anii ’90, când a plecat în Canada. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
chirie pixabay
image
image
image
image
image
image
banner shelly png
banner vica blochina png
Victoria Răileanu este însărcinată cu al doilea copil
banner ela crăciun png
Captură de ecran din 2024 04 23 la 12 10 33 logo png
image png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net