Cristina Şoloc, la marşul motocicliştilor în memoria poliţistului mort

Ultima actualizare:

    De 8 ani, motocicleta este principalul mijloc  de transport pentru   prezentatoarea tv
De 8 ani, motocicleta este principalul mijloc de transport pentru prezentatoarea tv

Cluburile moto din România au organizat sâmbătă seară (25 octombrie) o comemorare pe două roţi pentru Bogdan Gigină, poliţistul de 28 de ani care a murit marţi, 20 octombrie, în timp ce conducea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea.

Sute de motociclişti s-au adunat la ora 19.00 la locul accidentului şi au aprins lumânări. Printre aceştia, şi Cristina Şoloc, prezentatoarea emisiunii „Vreau să ştiu – Ştiinţă şi Tehnologie” de la TVR2. Motociclistă de mai bine de 8 ani şi prezentatoarea vreme de 10 ani a emisiunii de profil - MotoMagia, Cristina ştie foarte bine la ce riscuri sunt supuşi motocicliştii, mai ales într-un oraş ca Bucureştiul.

„Gropile au ajuns mai periculoase, pentru noi, decât şoferii neatenţi. E extrem de periculos să mergi noaptea, pe ploaie, pe străzile acestui oraş. Eu nu mă urc pe motor când plouă, doar dacă se întâmplă să mă prindă ploaia. E complicat să-ţi tot ştergi viziera și nici cu ea ridicată nu poţi să mergi”, a declarat Cristina Şoloc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
chirie pixabay
image
image
image
image
image
image
cub cristina siscanu png
banner shelly png
banner vica blochina png
Victoria Răileanu este însărcinată cu al doilea copil
banner ela crăciun png
Captură de ecran din 2024 04 23 la 12 10 33 logo png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net