De mâine, 28 februarie, la Prima TV, revin Şerban Huidu, Ioana Petric și Codruţ Kegheş cu cel de-al 37-lea sezon din “Cronica Cârcotaşilor”. În această primăvară, cronicuţa împlineşte 18 ani de la difuzarea primei ediţii, iar echipa promite un sezon fabulos. Click! îţi spune câteva curiozităţi despre show.


“Cronica Cârcotaşilor” a debutat pe micul ecran în 2000, iar în cele peste 37 de sezoane a devenit un brand de televiziune. Cea mai longevivă emisiune de divertisment din România revine cu un nou sezon, iar Şerban Huidu ne-a răspuns la câteva curiozităţi despre show şi despre cum s-a dezvoltat acesta de-a lungul timpului.

Click!: Câţi oameni sunt în echipa “Cronicii Cârcotaşilor”?

Şerban Huidu: În jur de 40-45, nu pot spune numărul exact, căci e o coproducţie. 20 din partea “Hodoronc Tronc” şi restul din partea celor implicaţi în producţie. Împreună formăm cea mai unită şi veche echipă din tv.

Câte bebeluşe au fost pâna acum în echipa emisiunii?

Greu de apus. Estimez că vreo 16. Cele mai cunoscute sunt ultimele: Delia Florea, Oana Ioniţă, Cristina Ştefan, Ioana Petric, Catrinel Sandu şi Roxana Gârniţă, foarte vestită pe Internet. Mai nou, altă Roxana, fostă bebeluşă, e gagica lui Vârciu (n.r. face referire la pozele în care Vârciu a fost surprins sărutând-o pe gură pe Roxana Niculae).

Cine se ocupă de coregrafia bebeluşelor?

Cea mai buna coregrafă: Ioana Macarie, cunoscută din serialul cu dansul (n.r. “Cu un pas înainte”) difuzat de ProTV.

Câţi cameramani sunt în echipă?

Cred că 5, plus macaraua. Deci 6. O menţiune specială pentru Alex (Baneasa) Constantin, că îi suportă pe Alexa, Dezbrăcatu’ şi alţii care filmează pe teren.

serban_huidu_foto_primatv_p3150265_e.jpg

Cronica Carcotasilor, Serban Huidu, Dezbracatu, Ioana Petric, Prima TV, sezon nou
Şerban Huidu, la începuturile "Cronicii"

Câţi actori sunt în echipă?

Cam doi: Orlando Ivan şi Gabriela Marin.

Cât durează să se filmeze o ediţie a emisiunii?

Cât are ea. Două ore tragem în timp real.

Cât durează să fie montată o emisiune?

4-5 ore premontaj. 3-4 ore scris, 12 ore de vizionare. Post montajul e şi el de 10 ore.

Câţi oameni erau la debutul emisiunii, în anul 2000?

Şerban, un papagal, 2 bebeluşe, un editor şi un producător.  

Unde a fost difuzată prima oară “Cronica Carcotaşilor?

“Cronica” a fost prima dată la Radio 21, în iulie 1997. Apoi la TV, pe 14 aprilie 2000. Apoi a devenit “Cronica Cârcotaşilor” în februarie 2001.

Cât dura la debut şi cât durează acum?

15 min pe zi, de luni până vineri. Acum, în jur de 70 de minute net.

“Cronica Cârcotaşilor” este din nou şi la radio, după ce în trecut a fost la Radio21 şi la Kiss FM.

Da, este la Gold FM 96,9, în Bucureşti. Pe Fresh FM, în Slobozia, Urziceni, Târgovişte, Olteniţa, Arena FM, în Călăraşi, Eveniment FM, în Sibiu,  Mamaia FM, în Constanţa şi Neptun FM, în Neptun.

Cine se ocupă de coloana sonoră a emisiunii? Cine pune muzica pentru bebeluşe?

DJ Robert Georgescu. Unul dintre cei mai noi membri al echipei.

Câte rubrici are emisiunea acum?

“Top ruşinică”, “60 de secunde”, “Întrebările Alexei”, “Zaiafet”.  

Care este cel mai vechi membru, în afară de tine?

Sorin Grosu, cel mai bun sunetist de televiziune din România.

Care este cel mai nou venit în echipă?

Horia Sarghi zis şi Zaiafet.

Cine e scenaristul emisiunii?

Sunt doi, eu, Şerban Huidu, şi Romeo Lupu.  

Ce nu ştiu telespectatorii despre Carcotaşi, dar aţi vrea să se ştie?

Că nu sunt chiar cârcotaşi. E doar meseria lor...

 
 
Loading...