Cum a ajuns Rita Mureşan să-şi vadă fiica doar câteva zile pe an

Ultima actualizare:

    Rita Mureşan este foarte mândră de fiica ei cea mareFoto: Sever Gheorghe
Rita Mureşan este foarte mândră de fiica ei cea mareFoto: Sever Gheorghe

Rebeca, fiica cea mare a Ritei Mureşan, este scumpă la vedere. A poposit după 8 luni de absenţă, pe plaiurile mioritice şi deja şi-a luat zborul înapoi pe tărm american acolo unde studiază. Deşi este foarte mândră de fata ei, creatoarea de modă suportă din ce în ce mai greu distanţa. În urmă cu doi ani când a aflat că fata ei va urma o facultate în străinătate a avut un şoc din care şi-a revenit cu greu.

Rebeca Mureşan studiază chimia genetică la New York. Facultatea, una scumpă, i-a oferit tinerei una dintre cele mai mari burse, peste 60 la sută din taxă, plus un job. Toate aceste beneficii nu compensează însă dorul de familie. Recent, Rebeca s-a întors în ţară, dar doar pentru câteva zile, care au zburat şi au făcut-o pe mama ei să se "topească" deja de dorul ei.  


    Rita nu reuşeşte să se obişnuiască cu ideea că Rebeca studiază departe de casăFoto: Arhiva personală
Rita nu reuşeşte să se obişnuiască cu ideea că Rebeca studiază departe de casăFoto: Arhiva personală

"Când au trecut aceste 10 zile??! Iată-mă iar în postura de a îmi lua «la revedere» de la prinţesa mea! 10 zile pe an sunt prea puţine pentru o mamă... Vor mai fi câteva şi de Crăciun... Drum bun, iubirea mea! Să ai un an universitar minunat! Mă consolez că dacă închid ochii, New York-ul e chiar aici lângă mine! E peste Ocean, nu în altă dimensiune! Te iubesc, Rebeca! Zbor lin!", s-a consolat singură creatoarea de modă după ce şi-a condus fiica la aeroport.  

În trecut, Rebeca, şi-a îngrijorat tare mama, după ce un blat de marmură de 80 kg i-a strivit mâna dreaptă. De-a lungul timpului, ea a suferit şase operaţii. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net