Cum arată acum Mariana de la «Exatlon» şi câţi bani a câştigat în concurs!

Ultima actualizare:

    Mariana a făcut parte din echipa RăzboinicilorFoto: Kanal D
Mariana a făcut parte din echipa RăzboinicilorFoto: Kanal D

La opt luni de la ieşirea din „Exatlon 1” (Kanal D), unde a stat două luni, „Războinica” Mariana Nenu (44 de ani) este de nerecunoscut. Îndrăgita concurentă s-a tuns scurt, a început să se fardeze şi îi stă de minune. Am aflat chiar de la ea de ce a recurs la o schimbare de look, ce a făcut de la revenirea din Republica Dominicană şi ce planuri are pentru următoarea perioadă.

Pe Mariana Nenu am urmărit-o, ca mai toţi telespectatorii, în primul sezon „Exatlon”, la Kanal D, dar nu am întâlnit-o niciodată faţă în faţă. Până miercuri seara, la petrecerea „Men’s Health”, unde a fost prezentă şi unde a atras toate privirile. Ne-a surprins cu un nou look şi cu faptul că în realitate pare mai scundă decât la TV.

Click!: Ce mai faci Mariana, ai un look nou!

Mariana Nenu: M-am tuns special, ca să mi se regenereze părul, mai ales că vine şi iarna. Mă săturasem de el lung. Cred că îmi e mai uşor pentru campionatele şi antrenamentele de anduranţă la care merg. Cu toate că mi-aş fi dorit ca acest păr scurt să-l am în Republica Dominicană, când am fost la «Exatlon». Mai ales că acolo stăteam nespălaţi, eram vai de noi.

Mariana Nenu şi Anca Surdu, într-o probă spectaculoasă la Exatlon
Mariana Nenu şi Anca Surdu, într-o probă spectaculoasă la Exatlon

Ţi-ai dori să te întorci în Republica Dominicană, la “Exatlon”?

Cu siguranţă, mă pregătesc mult mai bine ca în sezonul unu şi îmi doresc să mă reîntorc. Nu pierd nici un episod, nici din sezonul doi. În zilele în care nu se difuzează la Kanal D sezonul doi, mă uit în reluare la primul sezon, la episoadele cu mine în rol principal, pe care nici nu am apucat să le văd. Şi am ajuns la episodul 27.

Crezi că participanţilor de acum le mai bine sau mai rău decât vă era vouă?

Consider că noi am fost mult mai chinuiţi, mă refer la coteţul pe care l-am avut noi, format din trei pereţi, nu ca acum când au şi uşă, şi geamuri. Bine, ei nu au plajă... Pe lângă asta, noi am prins vremuri mult mai grele, mergeau pe noi şobolani, şopârle, păianjeni uriaşi. Erau nişte condiţii extraordinar de grele. Nu aveam şampon, cu ce să ne îngrijim...

Tu eşti bine, ştiu că ai avut probleme cu casa...

Deocamdată sunt bine, mulţumesc lui Dumnezeu, mi-a dat domnul Gigi Becali 2000 de euro ca să mi plătesc chiria pe un an de zile. Deocamdată lucrez pe ici, pe colo, până-mi găsesc ceva stabil. Fac sport de performanţă, particip la concursuri. In ianuarie vreau să plec în Grecia, la un alt concurs, asta dacă nu plec înapoi la «Exatlon». Dacă Dumnezeu vrea şi voi fi rechemată în concurs... datorită audienţei, mă duc.

Ai fost foarte iubită...

Da, mulţi copii mă opresc pe stradă şi îmi spun asta... Foarte multe persoane îmi spun că sunt un exemplu pozitiv şi datorită mie s-au apucat de sport.

Mariana s-a tuns scurt şi îi stă foarte bine
Mariana s-a tuns scurt şi îi stă foarte bine

Îmi imaginam că eşti mai înaltă...

Da, depinde de unghiurile de filmare, depinde de cum mă văd la TV. Acolo am slăbit foarte mult. Să nu-şi închiăpuie cineva că „Exatlonul” e uşor... E foarte greu.

Cum te înţelegi cu foştii concurenţi?

M-am întâlnit cu Alina Pană şi cu Ştefan, aici, la petrecere, şi mi-a făcut o deosebită plăcere. Cu Anca m-am întâlnit la bazin. Eu mă împac foarte bine cu ea, deşi e certăreaţă, e o fată extraordinară, în ciuda aparenţelor, era aşa din cauza condiţiilor de acolo.

Cum stai cu dragostea?

Momentan sunt singură, mă antrenez şi mă focusez asupra copilului...

Mariana și-a ajutat fiul de 19 ani

Sursele Click! spun că fiul Marianei are 19 ani și locuiește cu tatăl său, în apropierea Bucureștiului, la Dobroești. De asemenea, din banii pe care ea i-a câștigat la Exatlon, aceasta i-a oferit fiului ei 6000 de lei, pentru că își dorea mașină, iar diferența de 9000 lei a folosit-o pentru concursurile internaționale la care a participat și pentru cumpărarea vitaminelor. Mariana a obținut locul 1 în Austria, în Italia, la Torino. Toţi banii i-a investit în sport, deşi și-ar fi dorit să fie sponsorizată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net