Cum arăta Israela la 150 kg: poza care a făcut-o celebră! A vrut să se sinucidă din cauza obezităţii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În urmă cu aproape 15 ani, Israela Vodovoz trecea prin momente cumplite din cauza obezităţii. A cântărit nici mai mult nici mai puțin de 150 de kilograme, iar procedura prin care a reuşit să slăbească se pare că i-a şi adus moartea. Medicii legişti au stabilit că inelul gastric, pe care şi l-a montat în 1999, s-a rupt şi a provocat o hemoragie internă. Afacerista a fost găsită moartă pe 9 martie, în locuinţa sa din Bucureşti.

În tinerețe, Israela Vodovoz a fost manechin, dansatoare şi coregraf de de salsa, dar mai târziu a suferit de obezitate de gradul 3. Ea a povestit despre acest episod în urmă cu 5 ani, la Pro TV, arătând fotografia-şoc, care practic a lansat-o în lumea mondenă din România. “Fotografia e făcută la botezul nepoatei mele, acum 15 ani, prin 1998. Aveam 135 şi apoi am ajuns la 150, deşi în tinereţe am prezentat moda. Pe la 44-45 au început nişte schimbări hormonale la mine şi am început să mă îngraş. Am avut cam 4 ani vreo 150 de kilograme”, a povestit Israela. Un an mai târziu, ea și-a făcut o intervenție chirurgicală, ce a ajutat-o să slăbească.


    Aşa arăta Israela la 150 de kilogramefoto: arhivă personală
Aşa arăta Israela la 150 de kilogramefoto: arhivă personală

“În 1999 am făcut o operaţie, în urma căreia mi-a fost pus un inel la stomac (n.r. inel gastric) şi astfel am reuşit să slăbesc. Din cauza kilogramelor, a fost un moment în care am vrut să mă sinucid. Simţeam că devin o povară pentru copiii mei”, a mai spus Israela, care a devenit mai întâi cunoscută datorită acestei poveşti şi abia apoi datorită amorului cu mai tânărul Liviu Arteni. Alături de el, Israela a format unul dintre cele mai controversate cupluri din showbiz, între ei fiind o diferenţă de vârstă de 22 de ani. S-au căsătorit pe 5 iulie 2018 şi au divorţat la notar, în 2017. Inelul gastric se montează la nivelul stomacului, cu scopul reducerii cantităţii de alimente ingerate. După intervenţie, care se realizează laparoscopic, pacientul trebuie să respecte o serie de restricţii. Mesele trebuie să fie dese şi în cantităţi mici şi să nu se consume alimente în lipsa senzaţiei de foame. De altfel, Israela povestea că mânca dintr-o scrumieră, nu dintr-o farfurie.


    Liviu şi Israela, în 2009 foto: arhiva personală
Liviu şi Israela, în 2009 foto: arhiva personală

A murit pe 9 martie

Israela a fost găsită fără suflare în apartamentul ei din Capitală pe data de 9 martie. Autopsia a arătat ca Israela Vodovoz a murit din cauza inelului gastric, care s-a rupt și a provocat o hemoragie internă. Se pare că fosta balerină avea organismul slăbit din cauză că suferea de astm. De asemenea, la autopsie s-a mai descoperit că Israela nu a respectat indicațiile primite de la medici, după montarea inelului gastric.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net