Cum arăta Mădălina Ghenea înainte să devină celebră! Imagini-șoc

Ultima actualizare:
Mădălina Ghenea avea o imagine diferită înainte să cucerească lumea
Mădălina Ghenea avea o imagine diferită înainte să cucerească lumea

Frumusețea ei a cucerit lumea, fiind de multe ori comparată cu Sophia Loren. A debutat în lumea modellingului la numai 14 ani, dar nu a arătat întotdeauna așa cum o știm acum. Mădălina Ghenea (27 de ani) este considerată una dintre cele mai frumoase românce, iar prin patul ei au trecut mulți bărbați celebri, precum Gerald Butler, Leonardo Dicaprio și, cel mai recent, faimosul designer Philipp Plein, cu care a fost și logodită timp de două luni.

Mulți spun că Mădălina Ghenea a apelat la medicul estetician pentru câteva „îmbunătățiri”. Într-adevăr, buzele și nasul actriței par să fi suferit câteva intervenții. Originară din Slatina, șatena a plecat pentru prima oară din localitatea ei natală în Italia, pe când avea doar 15 ani, pentru a-și croi un drum în lumea modellingului.

Ghenea și-a făcut câteva „îmbunătățiri” vizibile
Ghenea și-a făcut câteva „îmbunătățiri” vizibile

Modelul de talie internațională a fost comparat de nenumărate ori cu Sophia Loren, Angelina Jolie și Brigitte Bardot. La fel ca alte femei celebre, se pare că și Mădălina Ghenea a apelat la câteva artificii pentru a arăta ca acum. 

Și-a „tunat” sânii, buzele, nasul și fundul

Actrița a trecut de câteva ori pe la medicul estetician
Actrița a trecut de câteva ori pe la medicul estetician

Mădălina Ghenea și-a făcut „îmbunătățiri” și la nivelul pieptului, intervenție care i-a adus contracte pe bandă rulantă. Au existat guri rele care au declarat că șatena și-a pus implant mamar la numai 16 ani, în vacanța de vară dintre clasele a 10-a și a 11-a. Alții spun că s-a operat la vârsta de 20 de ani, la câțiva ani după ce s-a mutat în Italia. Cert este că după ce s-a tunat, Mădălina a devenit din ce în ce mai căutată de casele de modă.

Sânii noi i-au adus un succes colosal


    Olteanca s-a mutat în Italia pe când era doar o adolescentăFoto: apropotv.ro
Olteanca s-a mutat în Italia pe când era doar o adolescentăFoto: apropotv.ro

A fost preferata designerilor de lenjerie intimă. După ce și-a mărit bustul, olteanca și-a făcut câteva retușuri și la față. Și-a dorit buze mai mari și un nas mai mic, iar medicul estetician a făcut minuni în această privință.

Olteanca s-a mutat în Italia pe când era doar o adolescentă
Olteanca s-a mutat în Italia pe când era doar o adolescentă

E clar că nu natura a fost cea care a înzestrat-o cu senzualitatea buzelor și volumul bustului, însă și înainte era o femeie frumoasă. La începutul carierei, Mădălina Ghenea și-a dat seama că operațiile estetice o să-i deschidă multe uși. Așa a și fost. Acum este un model de talie internațională și a început să cocheteze și cu actoria. Totodată, relațiile cu bărbați celebri au propulsat-o pe culmile succesului și nimeni nu poate contesta că Mădălina Ghenea a reușit în câțiva ani să cucerească Italia, apoi, cu roluri mici, o mică parte a Hollywoodului.

Ghenea a devenit model la 14 ani
Ghenea a devenit model la 14 ani

În cazul ei, rezultatul operațiilor estetice este spectaculos. Olteanca arăta cu totul altfel în urmă cu doar zece ani, înainte să devină o actriță de succes. Când era 100% naturală, Mădălina Ghenea nu avea aceleași buze pline, sânii atât de voluptoși și nici nasul atât de armonios. Cu toate acestea, încă de pe atunci, șatena avea o siluetă suplă, în conformitate cu cerințele aspre din lumea modellingului.

Mădălina Ghenea, fără operații estetice
Mădălina Ghenea, fără operații estetice

Așa arată Mădălina Ghenea acum

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net