Cum a fost văzută ultima oară Stela Popescu. ”M-a luat de mână și mi-a zis să o ajut”

Ultima actualizare:

    Dan Puican/sursa foto: Adevarul
Dan Puican/sursa foto: Adevarul

Regizorul Dan Puican, primul soț al regretatei artiste, a fost printre primii care a ajuns aseară în casa Stelei Popescu.

”Nu știu să fi avut probleme de sănătate, în afară de picioare. A observat și Arsinel și mi-a spus să îi zic Stelei să facă un tratament. În rest, nu se plângea. Era sănătoasă tun, dar muncea enorm. I-am spus să o lase mai ușor. Ea muncea enorm pentru vârsta ei (...)”, a declarat Dan Puican în cadrul emisiunii Wowbiz. Soția acestuia a fost însă ultima persoană care a văzut-o pe Stela Popescu. "Ieri (n.r. miercuri), în jurul orei 2 fără un sfert, dânsa a venit cu taxiul acasă, a deschis ușa, ne-am salutat și am observat că îi era greu să iasă din taxi. Nu avea o mobilitate și un echilibru. Am zis să o ajut, era și cu 2 pachete. Dânsa nu accepta ajutor, rar de tot, dar, ca niciodată, ea m-a luat de mână și mi-a zis să o ajut. Făcea pașii mici, mergea încet și avea o paloare a feței. M-a pus pe gânduri. Nu știam dacă e vorba de o răceală, oboseală. Am întrebat-o cum se simte, mi-a zis că se simte bine, dar e cam obosită”, a povestit soția lui Dan Puican. 

Luna viitoare, Stela Popescu ar fi împlinit 82 de ani. Joi, însă, firul vieţii i s-a rupt, lăsând în sufletele românilor care au iubit-o durere, dar şi multe momente frumoase.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net