Cum le-a schimbat viaţa actorilor serialul «Vlad»: "Am petrecut cu ei până acum 340 de zile"

Ultima actualizare:

    Adrian Nartea, alături de familia care în curând se va mări cu încă un copil
Adrian Nartea, alături de familia care în curând se va mări cu încă un copil

Serialul "Vlad" a ajuns la finalul celui de-al treilea sezon, după aproape trei ani de filmări. Click! îţi spune ce s-a întâmplat în acest timp cu actorii serialului, prin ce schimbări au trecut în viaţa privată, dar şi profesională, mai ales că proiectul s-a lovit şi de pandemia de coronavirus, care a afectat toată lumea.

Regizorul serialului, Jesus del Cerro, ne povestea într-un interviu că, înainte de toate, echipa serialului este ca o familie, ajungând să petreacă foarte mult timp nu numai la filmări, dar şi în particular. S-au împrietenit, mai ales că “am petrecut cu ei până acum 340 de zile, aproape un an. Pentru fiecare sezon am lucrat 110 zile. Am lucrat mult, sunt zile întregi de filmare şi ne-am împrietenit”. Nu e de mirare că Jesus s-a împrietenit cu toţi şi au format o gaşcă cu care erau prezenţi la evenimente mondene sau particulare. Cele mai noi veşti fericite din echipă au venit dinspre partea lui Adrian Nartea (39 de ani) alias Vlad, care va deveni tată a doua oară, soţia lui, Alina Ferinceac Nartea, fiind din nou însărcinată.

Olimpia Melinte e gravidă
Olimpia Melinte e gravidă

Şi Olimpia Melinte (34 de ani), interpreta Elizei Dragomir a anunţat că va deveni mamă a doua oară. Emilian Oprea (43 de ani) s-a căsătorit în secret, anul trecut, pe 11 iulie, cu Ana-Maria, mama copiilor lui. “Eu şi mama copiilor suntem împreună, dar au venit copiii unul după altul şi nu ne-a mai stat gândul la căsătorie. Mă gândeam că trebuie să mai crească ei puţin şi să-i punem cavaleri de onoare”, ne povestea interpretul lui Leo Cleşte din serial. 

Emilian Oprea s-a căsătorit în secret anul trecut
Emilian Oprea s-a căsătorit în secret anul trecut

Din păcate, în echipă au avut loc şi câteva despărţiri. Interpreta lui Micky, actriţa Victoria Răileanu (32 de ani), s-a despărţit de soţul ei, actorul Conrad Mericoffer, care juca la concurenţă şi cu care are un fiu. Acest lucru s-a întâmplat anul trecut, însă s-a aflat abia în vară.

Victoria Răileanu s-a despărţit de soţ
Victoria Răileanu s-a despărţit de soţ

Printr-o altă despărţire a trecut anul trecut şi colegul lor Adrian Titieni (57 de ani), care a divorţat de soţia sa, Adriana, iar acum locuieşte cu copiii.

Adrian Titieni a trecut printr-o despărţire
Adrian Titieni a trecut printr-o despărţire

Unul dintre cei mai fericiţi actori din serial este Anghel Damian, care scrie şi scenariul pentru serial alături de Lia Bugnar, cu care nu numai că sunt prieteni, dar sunt şi iubiţi de peste 5 ani, deşi diferenţa de vârstă e de peste 20 de ani, el având 29 de ani şi ea 52. Actorul a avut anul acesta şi realizări, căci împreună cu iubita lui au mai scris câteva scenarii pentru alte seriale şi Anghel a fost premiat pentru două dintre proiectele sale, Cât despre relaţii cu partenere mai mari, şi Ştefan Iancu (22 de ani), interpretul lui Răzvan Anuţei, are o iubită cu câţiva ani mai mare  ca el. Este vorba de actriţa Ada Galeş, care are 28 de ani. Între timp, Ştefan a primit şi un rol într-un episod din serialul internaţional “Killing Eve”.

image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net