Cum a reuşit Lidia Buble să filmeze un videoclip sub apă

Ultima actualizare:

    Lidia Buble, în timpul filmărilorFoto: Cristiana Apostol
Lidia Buble, în timpul filmărilorFoto: Cristiana Apostol

Lidia Buble a lansat azi un videoclip desprins parcă din filmele hollywoodiene. A fost filmat într-o piscină adâncă de trei metri, unde a coborât cu greutăţi prinse în jurul mijlocului. A reuşit să stea cu ochii deschişi şi să-şi ţină respiraţia câte un minut pe fiecare cadru.

A fost cel mai provocator videoclip pe care l-a avut vreodată Lidia Buble. Pentru piesa „Sub apă”, cel mai nou single al ei, a filmat, evident, chiar sub apă. Mai exact, într-o piscină în care a amenajat decorul unei case. „A fost greu de scufundat obiectele de mobilier, pentru că multe erau din lemn şi nu aveam suficiente greutăţi pentru a le monta”, povestesc surse din cadrul echipei. Nici Lidiei nu i-a fost uşor. I s-au legat la brâu greutăţi de 25 kg, pentru a putea sta sub apa adâncă de 3 metri. În plus, a luat o săptămână lecţii de înot pentru a se obişnui să-ţi ţină cât mai mult timp respiraţia şi să stea cu ochii deschişi. „Reuşeam să îmi ţin respiraţia câte un minut. Alături era un scafandru care îmi dădea oxigen din minut în minut”, povesteşte artista.

Versurile piesei vorbesc despre o ceartă între doi îndrăgostiţi, iar protagonist este chiar iubitul cântăreţei, Răzvan Simion, prezentatorul matinalului de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani”. Piesa a fost compusă şi produsă de Epiq Records, echipa alături de care am lucrat şi piesele «Cămaşă» şi «Sărut mâna, mamă». Ea precede albumul pe care îl voi lansa în toamna acestui an”, mai spune Lidia Buble.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net