INTERVIU Cum s-a schimbat viața lui Cristi Minculescu din cauza pandemiei: “Artiștii au rămas fără principala sursă de venit”

Ultima actualizare:

    Cristi Minculescu şi colegii lui şi-au reprogramat concertul aniversar “40”,  de la Sala Palatului, pentru  24 octombrie 2020foto: Mediafax
Cristi Minculescu şi colegii lui şi-au reprogramat concertul aniversar “40”, de la Sala Palatului, pentru 24 octombrie 2020foto: Mediafax

Celebrul solist rock Cristi Minculescu (61 de ani) e de părere că vremurile pe care le traversăm acum sunt incerte şi istorice. Ce înseamnă această perioadă pentru el, ce face Minculescu acasă, în izolare, şi ce s-a întâmplat cu concertul aniversar pentru 40 de ani de carieră, aflaţi din interviul exclusiv pentru Click!

Click! Cum vă petreceţi perioada de izolare? Ce program aveţi acasă?Cristi Minculescu: Nu sunt obişnuit cu statul acasă atât de mult, dat fiind natura meseriei mele, dar aşa a fost să fie, drept pentru care fac cam tot ce face toată lumea: citesc, am urmărit filme şi documentare diverse, am vorbit cu colegii la telefon, m-am odihnit “obligat-forţat”.

Cum e această perioadă pentru Cristi Minculescu? Câte proiecte şi concerte s-au amânat/anulat?Pentru mine, la fel ca pentru majoritatea oamenilor, vremurile pe care le traversăm astăzi sunt pline de incertitudine şi de temeri de tot felul. Şi în domeniul nostru, ştirile ne-au lovit ca un tsunami, în 8 martie, când chiar ne aflam în turneu. De-atunci au tot urmat, ştiţi şi voi, schimbări majore, zi după zi. Am fost nevoiţi şi noi să ne adaptăm “din mers”, aşa cum am putut mai bine, având mereu în gând siguranţa tuturor, sănătatea, lucrurile cele mai însemnate din vieţile noastre, de altfel. Peste 20 de concerte programate în perioada martie-mai-iunie au fost anulate, iar cel mai important show al anului pentru noi, ca însemnătate şi dimensiune, concertul aniversar “40”, de la Sala Palatului, a fost reprogramat pentru sâmbătă, 24 octombrie. Ne dorim doar să fim cu toţii sănătoşi, să ieşim cât mai repede şi cât mai puţin “şifonaţi” din această perioadă cumplită pentru întreaga ţară.

Va simţiţi vizat sau în pericol de a lua virusul din cauza problemelor de sănătate? Ce metode de precauţie aţi luat?Nu mai mult decât oricare persoană. Respect cu stricteţe toate măsurile recomandate de izolare şi mă rog să trecem mai repede peste această încercare.Ce credeţi, de fapt, despre coronavirus şi despre vremurile pe care le trăim acum?Trăim vremuri istorice, care îşi vor pune amprenta asupra multor aspecte ale vieţii noastre cotidiene. Într-o clipită, lumea, cum o ştiam noi, s-a schimbat la 180 de grade. Nu a fost şi nu va fi deloc uşor, dar trebuie să privim viitorul cu optimism, cu solidaritate şi calm.

Alături de soţia lui, care  i-a donat o porţiune din ficat
Alături de soţia lui, care i-a donat o porţiune din ficat

Cum credeţi că vor fi afectaţi artiştii şi lumea muzicală după ce vom depăşi această perioadă de criză?Ca multe alte industrii, şi cea în care noi activăm a fost grav lovită. Sursa principală de venit a artiştilor, concertele live, manifestările cu şi pentru public, a dispărut cu desăvârşire în această perioadă. Din toate informaţiile vehiculate, ar părea că domeniile cultural-artistic şi sportiv vor fi printre ultimele care vor avea voie să repornească “motoarele”, iar pentru mulţi va fi extrem de greu să se repună „pe şine”. Incertitudinea te consumă, dar cel mai mult contează să rămânem optimişti, sănătoşi şi, pe cât posibil, uniţi.Care este primul lucru pe care îl veţi face după ce vom ieşi din izolare?S-au adunat atât de multe dorinţe, că nici nu ştiu cu ce aş începe. Probabil o plimbare lungă, pe jos, în aer liber, să-mi încarc bateriile de la natură, urmată imediat de o întâlnire cu colegii mei, Valter, Boro şi Mihai, de care mi-e tare dor.Cum aţi petrecut de Paşte?Ca în fiecare an, Paştele îl petrec acasă, aşa încât nu a fost nimic de anulat. În această perioadă, sărbătoare sau nu, cam toate zilele sunt la fel. Voi sta în casă, voi ciocni un ou înroşit, voi vorbi cu cei dragi prin telefon. Voi aprinde o candelă pentru părinţi şi voi urmări Slujba de Înviere la televizor, aşa cum ar trebui să facă toţi românii.Ce meniu vă place în mod special de Paşte?Îmi plac toate preparatele specifice Sărbătorilor Pascale, dar balanţa înclină către cozonac şi pască.Aveţi restricţii la alimente sau vă faceţi toate poftele de Sărbători?Deoarece am evoluat foarte bine după transplant, nu am nici o intredicţie din punct de vedere alimentar, ci doar recomandări privind moderaţia, pe care le-am adoptat deja şi le-am transformat într-un stil de viaţă sănătos. Prefer şi acum preparatele pe bază de legume, iar pe cele specifice primăverii le ador. Carne mănânc mai rar, dar recunosc că sunt foarte pofticios la “dulce”.Ce mesaj le transmiteţi fanilor?Îi îmbrăţişez cu tot dorul din lume şi le mulţumesc din suflet că nu ne lasă niciodată, nici măcar în vremurile astea greu încercate! Le doresc să fie sănătoşi, să păstreze speranţa şi optimismul în inimile lor! Paşte Fericit şi plin de iubire!

Acesta este  afişul show-lui
Acesta este afişul show-lui

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net