Au trecut 40 de ani de la premiera producţiei ”Toate pânzele sus!”, difuzată de TVR 1, dar protagoniştii celebrului serial îşi amintesc cu zâmbetul pe buze de filmări, de parcă ar fi fost ieri. Actriţa Julieta Szönyi (67 de ani), sau Adnana, răsfăţata echipajului de pe vasul ”Speranţa”, ne-a deschis uşa cochetei sale case pentru a depăna amintiri.


  • Click!: Cum a fost relaţia cu actorii?

Julieta Szönyi: Nu doar cu Jean Constantin, ci cu toată lumea, relaţia mea a fost foarte bună. De fapt, aceasta a fost şi cheia succesului: toţi ne-am înţeles bine, chiar am fost un echipaj adevărat. A fost o relaţie caldă, protectoare. Până la urmă, s-a creat o aşa atmosferă încât chiar aveam senzaţia că pornim cu toţii într-o aventură nesfârşită pe mare.

  • Apropo, cum era Jean Constantin la filmări?

Era o fire jovială, un om cald, plăcut, făcea multe glume, un profesionist. Jean Constantin era o persoană deosebită. Îmi aduc aminte că apărea dimineaţa, pe chei, şi, când mă vedea, mă saluta cu „Sora mea cea albă” sau cu „Porumbelul meu alb”. Glumea încontinuu.

  • Dar Ilarion Ciobanu cum era?

Vai, Ilarion era extraordinar de drăguţ. Aşa cum îl vedeţi în film, el pare un dur, însă, în realitate, era exact invers. O persoană extrem de calmă, de caldă, de săritoare, de plăcută. Un om deosebit de drăguţ.

  • Seara, după o zi de muncă, vă adunaţi la masă cu toţii?

Uneori ne duceam la restaurantul hotelului unde stăteam. Dar, de obicei, când ne întorceam de la filmările de pe mare, ne aşteptau cu mâncarea chiar în port, unde erau amenajate nişte mese. Ne aşezam şi mâncam cum coboram de pe vapor. Evident că se făceau glume, ne ţineam de bancuri de fiecare dată.

  • Cine era campionul bancurilor?

Ion Besoiu spunea cele mai multe bancuri. Avea tolba plină de glume. Nu avea rival.

  • Pentru că aţi filmat în larg, aţi avut probleme cu vasul “Speranţa”, rău de mare?

Nu, din fericire nu am avut rău de mare. Au mai fost unii, alţii care au avut rău de mare, dar eu am stat bine din acest punct de vedere. De-abia aşteptam să ieşim în larg să filmăm.

6-7-vasadxedete-2.jpg

1976. Julieta Szönyi, în rolul frumoasei Adnana
  • Cui i-a fost mai rău?

Nu-mi amintesc să fi  avut vreun actor, ci doar cei din echipa de filmare. Regizorul secund, de exemplu, domnul Nicolae Corjos, avea rău de mare, dar a reuşit să depăşească momentul. Cei de la machiaj nu mai urcau la bord, tot din acelaşi motiv.

  • Vi s-a făcut asigurare de viaţă?

Da. Am avut o asigurare de viaţă care m-a şi amuzat, căci prevedea o sumă infimă, nu mai ştiu exact care era aceasta, ţin minte doar că era infimă. În caz că muream, mama încasa asigurarea. Cert este că vasul pe care am filmat era foarte vechi, şi exista un pericol de dispariţie. S-a ieşit în larg şi în zile cu furtună puternică. Eu am avut mai puţine momente din acestea, dar ceilalţi din echipă au tras mari spaime.

  • Câţi bani aţi câştigat cu acest rol?

Mulţi. În perioada aceea apăruse opţiunea de a lua Dacia Sport cu banii jos fără să mai aştepţi. Cu ce am mai strâns înainte, cu banii de la “Toate pânzele sus!”, mi-am luat eu maşina. Atunci am condus enorm, dar nu mai merg cu maşina de foarte multă vreme, după ce am avut un accident stupid şi minor. Stăteam la semafor şi a venit un camion carea intrat în mine.

  • În primul episod  vi se vede puţin sânul. Cum a trecut această scenă de cenzură?

Nu ştiu cum a scăpat, sincer, scena aceea de cenzură.

  • Vă mai strigă lumea Adnana?

După ce a apărut serialul, toată lumea mă striga Adnana. Şi pe stradă, şi în autobuz, peste tot. Acum mă strigă foarte, foarte rar Adnana, dar mi se mai întâmplă să mă oprească oamenii să mă întrebe dacă nu cumva am jucat în „Toate pânzele sus!”. Interesant este că întrebarea asta vine din partea unor persoane din toate categoriile de vârstă: copii, oameni în vârstă. Iar la Teatrul Mic, unde colaborez în prezent, primesc şi acum, din când în când, scrisori în plic, cu fotografii cu mine din film, în care admiratorii mă roagă să le trimit autograf. Oamenii sunt atât de drăguţi, că îmi pun şi plicuri timbrate, pentru a le expedia autograful meu.

Regizorul Mircea Mureşan a păţit-o la filmări

Regizorul peliculei, Mircea Mureşan (87 de ani), e fericit că serialul, care a avut un buget de 80.000 de lei, continuă să fie difuzat:  “Nu am întâlnit un om pe stradă care să nu fi văzut filmul! Şi taximetriştii, când aud numele meu, îmi spun de «Toate pânzele sus!». Nu mă recunosc, deşi am apărut şi eu în cadru, ca figuraţie, în chip de pirat. Pentru mine, acest serial este o memorie eternă”, ne-a mărturisit el, cu nostalgie, în timp ce sorbea cu poftă dintr-o ceaşcă de cafea. Paradoxal, deşi filmul prezintă aventurile unui echipaj de marinari în diverse colţuri ale lumii, de fapt, actorii au filmat în Constanţa, Sulina, Midia. Iar Ţara de Foc a fost reconstituită în Bulgaria. Alegerea câinelui care să îl “interpreteze” pe Negrilă din romanul lui Radu Tudoran a fost una cu peripeţii. Blănosul negru, dresat şi “experimentat”, ales iniţial, l-a muşcat pe regizor de mână. Atât de tare, încât Mircea Mureşan a fost nevoit să fie transportat la spital: “L-am adus pe Lăboanţă, câinele meu, de acasă, l-am făcut celebru. Era tare ascultător”, ne-a mai spus el.

Sebastian Papaiani, despre rolul lui Ieremia: «Eram tineri, ne făceam singuri cascadoriile»

Cu Sebastian Papaiani (79 de ani) ne-am întâlnit la o şuetă cu o lună înainte ca acesta să sufere o comoţie cerebrală: ”A fost o perioadă frumoasă, în care s-au legat prietenii. Cu Ion Besoiu, interpretul lui Anton Lupan, mai vorbesc şi acum, are 83 de ani, eu fac 80 în august. Am filmat pe Corabia Speranţa, goeletă de lemn, proprietate a lui Radu Tudoran. Apoi am filmat în studiourile de la Buftea momentele când marea era agitată şi aveam de filmat furtuni. Ei au acolo studioul 4 cu un bazin care se agita şi poate imita foarte bine furtuna de pe mare”, ne-a povestit el. S-au şi amuzat copios: “Trăgeam «rechinii» din apă, iar aceştia erau de cauciuc. Iar pe unul l-am tras atât de tare încât m-am trezit cu el peste mine, în vas, peste bord. Atunci, pe moment, ne-am cam speriat, dar după ce ne-am revenit am râs cu toţii de păţania asta. Nu am avut nevoie de cascadori, eram tineri, ştiam să înotăm”, ne-a mai povestit maestrul Sebastian Papaiani.

Ion Dichiseanu, despre rolul lui Pierre Vaillant: «Am rămas în Dunăre cu chiloţii în vine»

Actorul Ion Dichiseanu, acum în vârstă de 82 de ani, ne-a povestit cum a obţinut rolul lui Pierre Vaillant: ”Iniţial, regizorul îi dăduse acest personaj lui Paul Peter Hofer, însă cum acesta tocmai îşi rupsese piciorul m-a luat pe mine. Aveam toate atuurile, avem poezia şi romantismul personajului, am fost şi eu norocos, sau aşa a vrut destinul. Primele cadre le-am avut chiar la Sulina. Era o zonă cunoscută de mine, ştiam împrejurimile pentru că acolo filmasem Porto Franco. Am făcut naveta Bucureşti- Sulina cam două luni”. A avut parte însă şi de peripeţii: ”La Mila 23 trebuia să stau în apă, ştiam să înot, însă cum Dunărea curgea intens, un val mai puternic m-a lăsat mai gol. Nu mi-am legat bine pantalonii şi m-am trezit fără ei. Era puhoi de lume pe margine, de lipoveni, care se adunaseră de curiozitate, să ne vadă cum filmăm. Eram cu lenjeria în vine”. A câştigat bani frumoşi, dar era mână spartă: ”Cum îi luam, aşa îi cheltuiam. Sora mea îi punea la puşculiţă”, ne-a mai spus Ion Dichiseanu. (Ştefania Stancu)

 

 

 

loading...
Loading...