Sunt împreună de cinci luni şi, chiar dacă au preocupări şi vârste diferite, Dani Oţil şi Gabriela Prisăcariu se potrivesc de minune. Prezentatorul de la Antena 1 a fost surprins pe şantier, în timp ce îşi supraveghea muncitorii care-i renovau restaurantul, iar iubita lui, Miss Funduleţ, a defilat într-o prezentare de modă. Colegii îl întreabă deja pe matinal când va îmbrăca costumul de ginerică.


Domnul Cupidon a tras cu o săgeată şi a nimerit ambii prezentatori de la matinalul ”Neatza cu Răzvan şi Dani”. De patru ani, Răzvan Simion (38 de ani) e îndrăgostit până peste cap de Lidia Buble (25 de ani), iar de cinci luni, Dani Oţil (38 de ani) s-a amorezat şi el de frumoasa modelină Gabriela Prisăcariu (26 de ani).

2-3-neatza-7.jpg

Gabriela Prisăcariu a defilat pentru Cătălin Botezatu

 

Proaspătul cuplu s-a ferit să vorbească despre povestea lor de dragoste, însă este lesne că se iubesc mult, iar întrebarea colegilor matinalului  ”când se însoară al nostru” este lesne de înţeles. Însă, până va îmbrăca costumul de ginerică, Oţil este preocupat de businessul şi pasiunile lui. Recent, celebrul matinal de la Antena a fost surprins de către fotoreporterii Click! în zona de Nord a Bucureştiului, acolo unde e situat restaurantul patronat de el şi de Damian Marian.

2-3-neatza-3.jpg

Când nu se află la restaurant, matinalul face cumpărături pentru casă

2-3-neatza-4.jpg

Locația este frumos amenajată, iar Dani și asociatul său se ocupă exemplar

 

Locaţia selectă se află în renovare, iar Dani supraveghează atent muncitorii. În haine casual, cu ghete de motocross, acesta a petrecut câteva ore dând indicaţii preţioase. Şi, în timp ce el stă pe şantier, sexoasa lui iubită îşi face meseria de fotomodel pe podiumul de prezentare. Miss Funduleţ, aşa cum e alintată Gabriela Prisăcariu, a fost în centrul atenţiei, joi seara, în defilarea de modă semnată de Cătălin Botezatu. Cu ocazia prezentării colecţiei de vară, blondina cu ochi albaştri a făcut furori în costum de baie, ţinute vaporoase şi rochiţe scurte care îi puneau în evidenţă sânii şi posteriorul pentru care e renumită.  Chiar dacă a venit însoţit de iubită la acest eveniment, Irinel Columbeanu nu şi-a putut lua privirea de pe rotunjimile viitoarei doamne Oţil. Şi a rămas doar cu admiratul, căci imediat după eveniment, bomba sexy a fugit la Dani acasă. 

Este fericit cu «Miss Funduleţ»

2-3-neatza-6.jpg

De cinci luni, el se iubește cu ”Miss Funduleț”

 

Iubita lui Oţil e şi frumoasă, şi deşteaptă. Absolventă a Facultăţii de Drept, Gabriela Prisăcariu a câştigat concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu” (Kanal D). De atunci a cochetat intens cu modellingul şi a defilat pentru designeri de top. Formele sale generoase au făcut-o celebră şi i-au adus porecla de ”Miss Funduleţ”. ”Am nişte gene foarte bune, le moştenesc de la mama mea, aşa că să nu vă mai întrebaţi de ce mi se spune Miss Funduleţ. Cu greutatea nu am avut niciodată probleme, nu mănânc produse fast food, ci doar ce găteşte mama mea: sarmale, ciorbiţe, clătite, cozonaci, plăcinte şi multe altele. Merg şi la sală, mă antrenez cam o oră şi jumătate zilnic», a declarat Gabriela Prisăcariu pentru Click!.

loading...
Loading...