Daniel Iordăchioaie s-a ales cu dosar penal și riscă închisoarea. Iată care sunt motivele!

Ultima actualizare:

    Daniel Iordachioaie s-a ales cu dosar penal Foto: Arhivă personală
Daniel Iordachioaie s-a ales cu dosar penal Foto: Arhivă personală

Daniel Iordachioaie a fost prins de către autorități în timp ce conducea mașina, deși avea permisul de conducere suspendat de ceva vreme. Cântărețul pop a fost dus la secția de poliție, acolo unde i s-a întocmit și un dosar penal și este posibil ca acesta să riște chiar închisoarea.

Cântăreţul de muzică pop Daniel Iordachioaie a fost prins de către poliţiştii din Târgovişte conducând un autoturism, deşi avea permisul suspendat. Artistul a făcut, astfel, o „vizită” la secția de poliție, acolo unde i-a întocmit și un dosar penal, potrivit Mediafax. 

Daniel Iordăchioaie a condus fără permis 

Potrivit reprezentanților Poliției Târgoviște, un bărbat de 50 de ani din București, care a fost identificat mai târziu ca fiind solistul Daniel Iordăchioaie, a fost prins, vineri seara, în timp ce conducea mașina, pe strada Arsenalului, din municipiu, deși avea permisul suspendat. Surse judiciare au confirmat ulterior pentru sursa anterior menționată, că într-adevăr este vorba despre cântărețul de muzică pop. 

Artistului i s-a întocmit dosar penal, fiind anchetat pentru conducerea unui autoturism în timp ca avea acest drept suspendat. Nu este prima dată când cântărețul comite această faptă, fiind prins și în trecut la volanul mașinii deși permisul de conducere îi fusese ridicat. Iordăchioaie a fost prins de către autorități în timpul unui control de rutină. 

Daniel Iordăchioaie a făcut echipă cu Rona Hartner la „Ferma vedetelor”
Daniel Iordăchioaie a făcut echipă cu Rona Hartner la „Ferma vedetelor”

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au depistat pe str. Arsenalului, din localitate, un bărbat de 50 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, deşi avea suspendat dreptul de a sofa. Pe numele lui, a fost întocmit un dosar penal”, au precizat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Daniel Iordăchioaie este solist vocal, compozitor și textier. Acesta a participat și la îndrăgita emisiune „Ferma Vedetelor”, deși trecuse în acea perioadă printr-un divorț dureros.  Starea sa de sănătate este în prezent una bună, după ce a reușit să învingă cancerul de care suferea

image
image
image
image
image
image
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net