Daniela Crudu a chefuit de ziua ei cu Nea Mărin, la malul mării

Ultima actualizare:

    Daniela a primit  de la Nea Mărin un  tort din ciocolată
Daniela a primit de la Nea Mărin un tort din ciocolată

Fosta asistentă tv a împlinit pe 14 iunie vârsta de 29 de ani, prilej de a sărbători atât alături de membrii familiei, cât și de colegii de la Antena 1, Nea Mărin și Liviu Vârciu.

Cum era de așteptat, Daniela Crudu a fost sufletul petrecerii, care a avut loc într-un local la malul mării și unde invitații i-au oferit în dar și un tort delicios, din ciocolată. După cheful de pomină ea s-a plimbat cu mașina, prin Constanța, atrăgând atenția turiștilor cu chiuiturile ei, dar și cu trupul de sirenă. Fanii Danielei susțin că ea a cam exagerat cu operațiile estetice, unii recunoscând-o doar după voce. Diva a trecut pentru prima oară pragul medicului estetician la vârsta de 17 ani, când și-a pus implant mamar, pe semnătura părinților. Daniela a fost asistenta lui Dan Capatos, la Antena 1, însă a renunțat la acest post, preferând să participe la concursuri tv, dar și să-și rotunjească veniturile din reclame și din prezentarea unor evenimente. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net