Ozana Barabancea, Andreea Marin, Adriana Trandafir, Horia Brenciu şi Oana Lis sunt trişti că nu le mai pot dărui mămicilor tradiţionalul bucheţel de ghiocei, astăzi, 8 Martie, de ”Ziua Femeii”. Dar, ca în fiecare an, îşi duc aminte cu drag şi dor de cele care le-au dat viaţă.


Soprana Ozana Barabancea (50 de ani) a rămas orfană de mamă la 14 ani: ”După atâţia ani şi atâtea lacrimi, mi-am dat seama că evoluţia mea se datorează şi faptului că mama mea a murit când aveam 14 ani. Acum privesc altfel lucrurile. Dacă mama mea ar fi fost în viaţă, sunt convinsă că aş fi avut alt drum. Viaţa m-a pus în faţa unor probleme destul de grave. În familia mea, la acea vreme, nu se accepta ca eu să fiu artistă sau muzician. La 14 ani, m-au dat afară de la şcoala de muzică pentru că eram „brânză bună în burduf de câine”, adică eram foarte talentată, dar nu munceam.

2-3-balabancea.jpg

Ozana Barabancea şi-a pierdut mama pe când avea 14 ani

Mama s-a dus la director, m-a susţinut atunci. Tatăl meu nu era prea fericit să fac operă. După ce a murit mama, am descoperit opera”, a declarat Ozana Barabancea, la Antena Stars. Azi, Ozana este mama a doi copii frumoşi, Gloria (15 ani) şi Andrew (19 ani), ambii moştenindu-i talentul muzical. 

2-3-adriana-trandafir.jpg

Moartea mamei a responsabilizat-o mai mult pe Adriana Trandafir

Actriţa Adriana Trandafir (63 de ani) este un monument de bucurie pe scenă, dar şi ea a trecut prin durerea pierderii mamei. Avea doar 15 ani când a avut loc tragedia: ”Aş fi făcut în aşa fel încât măicuţa mea să nu moară niciodată. Mi-aş dori să îi pot spune cât de mult am iubit-o, cât de mult a însemnat pentru mine şi, în acelaşi timp, să îi mulţumesc că moartea ei a făcut din mine un copil reponsabil”. 

2-3-neatza-zana.jpg

Mama Andreei Marin i-a murit în braţe, în drum spre spital

Şi Andreea Marin (45 de ani) a avut mari cumpene în viaţă: “Aş împărţi copilăria în două părţi, până la 9 ani a fost ca în poveşti, joacă, şcoală, nu a lipsit iubirea din familia mea. Atunci s-a întâmplat o dramă, mama s-a stins în braţele mele, când aveam 9 ani. Tatăl meu era foarte tânăr, avea 38 de ani. Restul copilăriei mele a stat sub semnul responsabilităţii, am început să construiesc altfel în viaţă”, a declarat ea, la Antena Stars. Andreea a povestit despre acest subiect şi pentru Digi FM: ”Într-o zi, din copilul fericit care eram şi avea orice, am ajuns să pierd totul, să pierd omul cel mai drag inimii mele, în braţele mele. Mama s-a stins, până am ajuns la spital, în braţele mele, iar eu aveam 9 ani. Lucrurile acestea te marchează. Dacă eşti un om puternic, te ridici din genunchi şi mergi mai departe”. 

2-3-oana-lis.jpg

Mama Oanei Lis a avut o viaţă grea alături de un soţ care o bătea

Iar Oana Lis (41 de ani) a avut mari probleme cu tatăl ei, după decesul mamei: ”Am făcut parte dintr-o familie disfuncţională, nu săracă, de nivel mediu. Părinţii mei aveau proprietate, o discotecă, dar din păcate tatăl meu bea, ne bătea, de sărbători era tot timpul ceartă. Acum, privind cu ochi de psiholog, copilul nu are nici o vină. Eu mi-aş fi dorit ca mama mea să fie puternică şi să divorţeze, nu mi-a plăcut că a stat până a şi murit din atâtea bătăi. Nu aveam părinţi la care să mă duc, o masă mare, familie extinsă”, a mai spus Oana Lis, care şi-a pierdut mama la 13 ani. Oana a fost crescută de bunică şi de străbunică.

Horia Brenciu: «Nu am avut timp să-mi jelesc mama»

Şi Horia Brenciu (47 de ani) are o poveste de viaţă tristă, mărturisirile lui impresionându-i pe fani: „Cu cât eşti mai mare în vârstă, cu atât gaura şi drama, şi amintirile te învăluie şi te doboară. E ca şi când vârsta este direct proporţională cu gaura în suflet. La 11 ani nu aveam prea multe amintiri cu mama, dar simţeam că pierd ceva important. Nu am avut timp să o jelesc. Pe  mine mă încarcă de fiecare dată când văd familii, când văd filme de dragoste, când văd copii şi mame unii lângă alţii. De fiecare dată îmi place imaginea asta, probabil e o repercusiune a copilăriei”,  a spus el, într-un interviu pentru lizetaoprea.ro. Horia susţine că decesul mamei l-a întărit. „După ce a murit mama, şi eu, şi tata a trebuit să ne dublăm sarcinile. Nu a trebuit să ne invite cineva: «Haideţi, spălaţi şi voi rufele!». Nu. Ne-am dat seama că noi trebuie să facem demersul acesta pentru că altfel nu puteam să trăim mai departe. Cred că de atunci am rămas cu chestia asta: când e vorba de muncă nu sunt sclifosit şi nu fac fiţe, dau drumul la acţiune. Nu am timp de lamentări”, a mai menţionat  Horia, pentru life.ro. La 47 de ani, Brenciu are patru moştenitori: o fetiţă cu soţia lui, un băieţel înfiat şi alţi doi copii ai lui Alice Dumitrescu, din două relaţii anterioare.

Loading...