De ce nu se poate supăra Trăistariu. Legătura dintre el și câștigătorii Eurovision

Ultima actualizare:

    Mihai Trăistariu a ratat șansa de a reprezenta România în finala Eurovision de la Kievfoto: Dorin Constanda
Mihai Trăistariu a ratat șansa de a reprezenta România în finala Eurovision de la Kievfoto: Dorin Constanda

Marele învins al concursului Eurovision 2017, Mihai Trăistariu, a contribuit indirect la succesul celor doi artiști, Ilinca și Alex Florea, care au câștigat preselecția națională Eurovision 2017.

Mihai Trăistariu îi cunoaște pe cei doi învingători de la Eurovision încă de când erau mici, iar el le dădea note mari și îi încuraja, din juriile festivalurilor pentru copii. Pe Ilinca o știe din 2012, pe vremea când aceasta cânta la Un Festival organizat la Herculane, unde Trăistariu se afla în juriu. ”Vreau să-i spun lui Mihai Trăistariu că mi-a dat încredere atunci când mi-a oferit un premiu la Herculane", a spus Ilinca, imediat după ce a câștigat finala selecției naționale a concursului eurovision.

Chiar dacă s-a clasat pe locul al doilea, cu melodia „I Won't Surrender”, Mihai Trăistariu s-a comportat extrem de elegant cu Ilinca și Alex, pe care i-a felicitat la aflarea rezultatului. "Am cântat cu Ilinca în duet. I-am descoperit pe amândoi de foarte mici. Acești tineri meritau să înceapă o carieră. Deci, bravo lor! Eu o să vin la Eurovision întotdeauna, până mă trimiteți înapoi", a declarat Mihai Trăistariu.

Artistul a ținut să le mulțumească tuturor celor care au avut încredere în el. ”Mulțumesc enorm tuturor românilor care m-au votat aseară! Mi-ați arătat că iubiți vocea mea iar asta e cel mai important lucru pentru un artist! Mulțumeeeeesc ! Vă rămân dator înzecit și promit că revin în 2018 mai încrezător și cu o piesă cel puțin la fel de specială! I will never surrender! Pentru mine și cariera mea... locul I la Eurovision-ul mare a devenit un vis și o prioritate! Încă o dată milioane de mulțumiri!”, a scris Mihai Trăistariu pe Facebook.

image
image
image
image
image
image
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
image
actualitate.net
image
actualitate.net