Denisa îşi ajută părinţii şi de dincolo de moarte

Ultima actualizare:

    † Denisa a fost  răpusă în doar  cinci luni de un  cancer la ficat
† Denisa a fost răpusă în doar cinci luni de un cancer la ficat

Decesul Denisei Răducu, la numai 27 de ani, a îndoliat luna trecută întreaga ţară. Părinţii solistei, care au sufletele cernite, se confruntă cu grave probleme de sănătate, dar şi financiare. Iată însă că tot de la Denisa le vine marele ajutor, ei urmând a intra în posesia drepturilor de autor ale solistei.

Denisa, care în urmă cu cinci luni fusese diagnosticată cu carcinom hepatocelular, a pierdut lupta cu moartea pe 23 iulie, în urma tratamentelor chinuitoare. A sperat până în ultima clipă că îşi va reveni, pentru a-şi mai putea ajuta părinţii cu bani, căci ea le-a fost marele sprijin.Decesul solistei le-a zdrobit inima celor care i-au dat viaţă, tatăl ei suferind un accident vascular, iar mama ei ajungând pe masa de operaţie, după ce, la înmormântare, a fost lovită puternic, în dreptul bazinului, de sicriul Denisei.Ca să-şi mai aline dorul de prinţesa lor, ei au ascultat, zilele acestea, pe Internet, ultima piesă înregistrată de cântăreaţă cu puţin timp înainte de marea tragedie. Melodia, intitulată “Aici e locul meu”, conţine versurile sfâşietoare: “Aici e locul meu/, Aici, la pieptul tău/ Aici am tot ce îmi doresc eu/, Aici e locul meu/ Te voi iubi mereu”.

Înregistrările au avut loc în studioul lui Florin Peşte, nimeni altul decât unchiul ei: “Începutul Denisei în domeniul muzical a fost alături de Florin Peşte, din păcate ironia sorţii a făcut ca ultima melodie publicată postmortem să fie tot alături de el, după 13 ani de la prima melodie împreună”, este textul adăugat sub emoţionantul clip.Contactat de reporterii Click!, Florin a spus, cu voce stinsă de suferinţă: “Sunt foarte trist, nu am încă puterea să vorbesc despre Denisa şi despre acest videoclip, vă rog să mă iertaţi”.Iar soţia lui, Adriana, a menţionat pe Facebook: „Pentru toţi cei care au iubit-o pe Denisa, aceasta este ultima piesă înregistrată în studioul lui Florin Peşte. Sper să rămână vie în memoria tuturor”.Părinţii Denisei vor beneficia de toate drepturile de autor, astfel că regretata artistă îi va ajuta pe cei dragi şi de dincolo de moarte. Ieri, după ce şi Liviu a ascultat această piesă, care a adunat peste 50.000 de vizualizări pe Youtube,  ochii i s-au umplut de lacrimi.


    Mama Denisei,  împietrită  de durere la  înmormântare
Mama Denisei, împietrită de durere la înmormântare

“Înainte de a pleca dintre noi, vorbisem cu Denisa, spunea, sărăcuţa, că este mai bine, chiar am publicat atunci pe contul meu de Facebook scurta noastră discuţie telefonică, în care părea optimistă. De drepturile sale de autor nu ştiu cine se ocupă acum, depinde unde s-a înregistrat ea, în timpul vieţii. În general, noi, maneliştii, trebuie să ne depunem actele la Credidam sau la Araiex”, a declarat Liviu Guţă pentru Click!De parcă şi-ar fi prevestit moartea, Denisa lansase, în urmă cu şase ani, o piesă “Testament”: “Nu vreau să mă plângeţi, că tristeţea nu îmi place!/ Eu la cruce nu vreau lumânare!/, Să îmi cânte lăutarii/, Să nu purtaţi haine cernite/ Cine m-o ­vedea că nu-s/, Voi să spuneţi că m-am dus/ ­Într-un loc umbros, ferit de soare/”. Vecinii din Ştefăneşti ai familiei îndoliate susţin că în curtea locuinţei se aud noaptea zgomote ciudate, semn că sufletul Denisei nu s-a putut desprinde încă de cei dragi.


    Tatăl Denisei a suferit  o semipareză înainte  de moartea fiicei sale
Tatăl Denisei a suferit o semipareză înainte de moartea fiicei sale

Impresarul, pace cu familia Denisei în ziua înmormântării

Florin Pește a fost ani la rând în mari războaie cu familia Denisei însă, pe 25 iulie, ziua în care solista a fost condusă pe ultimul drum, el a decis să facă pace cu părinții fetei, aflați la necaz.

Cu ochii plini de lacrimi și spijinit de brațul soției, Florin le-a spus tuturor că nu îi vine să creadă că nepoțica lui frumoasă și talentată nu mai este in viață.


    Artista, alături de Florin Peşte
Artista, alături de Florin Peşte

El a fost de altfel și cel care crezut în talentul Denisei, promovând-o în lumea artistică. Acesta a depus, la Cimitirul din Ștefănești, o coroană imensă de trandafiri roșii.

simeon stalpnicul png
image
image
image
image
image
image
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net