Diana Bart a luat doar 6 kg în 5 luni de sarcină. Ce mănâncă în această perioadă

Ultima actualizare:

    Prezentatoarea tv mărturisește că poftește doar la mâncare sărată
Prezentatoarea tv mărturisește că poftește doar la mâncare sărată

Dacă nu i-ai vedea burtica din profil, nici n-ai zice că e însărcinată în cinci luni și jumătate. Prezentatoarea Prima TV este neschimbată, a luat doar 6 kg în greutate, până acum, şi se simte excelent. A reuşit acest lucru printr-o alimentaţie sănătoasă, fără pofte deosebite, diete sau restricţii.

Aflată la a doua sarcină, Diana Bart mărturisește că lucrurile nu au fost acum la fel de ușoare. „În primele luni de sarcină cu Maira (2 ani și 10 luni) nu prea am avut grețuri. De data aceasta, stările de rău mi-au dat ceva de furcă, dar le-am combătut cu multă gingerată. În primele trei luni beam zilnic câte o jumătate de litru de apă cu lămâie și ghimbir. Acum au trecut grețurile și mă simt foarte bine. Mai obosesc de la burtică, pentru că e destul de mare”, mărturisește prezentatoarea tv. Pofte nu a avut în mod deosebit. „Să fiu sinceră, eu tot timpul am avut pofte, așa că pe cele de acum nu le pun pe seama sarcinii. De obicei, dacă îmi doresc să mănânc ceva, mereu poftesc la alimente sărate. Îmi plac sarmalele în foi de viță, ardeii umpluți, salata de bouef, drobul... Rareori simt nevoia de dulce, iar atunci o satisfac cu un pahar de suc de portocală sau îmi mai fac niște rețete rapide raw vegane, cu ștevie”, explică ea.

Până acum a luat doar 6 kg în greutate, mâncând exact ca de obicei - adică sănătos, variat, echilibrat. Dimineața își face omletă sau ou fiert cu brânză, ridichi, ceapă verde, usturoi verde, chiar slăninuță, drob, ori o cană de cacao cu lapte și pâine cu gemuri fără zahăr. La masa de prânz nu-i lipsește supa sau ciorba, plus felul doi, care constă în ardei umpluți cu carne de curcan sau ciulama de ciuperci ori de dovlecei cu mămăliguță, mâncare de vinete la cuptor cu feta și usturoi, fructe de mare etc. Cina conține și ea rețete variate: humus cu salată asortată, chifteluțe la cuptor cu legume, câteodată paste cu ton. „Am trei mese principale și două gustări pe zi, ce constau în fructe, iaurturi, chefir cu biscuiți din cereale integrale sau sâmburi de caise, caju. Mesele nu sunt neapărat la ore fixe, dar am totuși grijă să nu depășesc ora 14 cu prânzul și ora 19.30 cu cina. Nu mi-am schimbat stilul alimentar de când am rămas însărcinată, nu mă abţin de la nimic, dacă îmi e foame, mănânc. Echilibrat şi sănătos. Acesta este motivul pentru care nu m-am îngrăşat. Urăsc dietele, mi se pare că îţi agresezi foarte mult organismul”, explică Diana.

Diana mai are o fetiță, Maira, pentru care gătește numai bunătăți
Diana mai are o fetiță, Maira, pentru care gătește numai bunătăți

Totul este gătit de ea, în casă. „Supa sau ciorba nu-mi lipsesc din frigider, le fac o dată la două zile. Restul rețetelor le pregătesc în ziua respectivă, proaspete”. Petrece zilnic trei ore în bucătărie și îi place la nebunie. E pasionată de gătit, are zeci de cărți de bucate, a făcut chiar cursuri în domeniu și o fascinează să creeze rețete gustoase și sănătoase, pe care le dezvăluie prietenilor virtuali pe Instagram (B`art of cooking). „Mă inspir și de pe internet, unde găsesc tot delul de rețete pe care le adaptez în funcție de gusturi și de ingredientele pe care le am în casă. Sau văd că am sfeclă în frigider și îmi vine ideea de a o băga la cuptor alături de o salată. Mereu aleg varianta sănătoasă. Spre exemplu, zilele trecute am făcut dovlecei pane, dar nu prăjiți în ulei, ci dați prin ou, pesmet, puși în tavă și făcuți la cuptor. Dacă vreau cartofi pai, îi ung cu puțin ulei de măsline, îi condimentez și îi dau de asemenea la cuptor. Au gustul de cartofi prăjiți. De mică am fost obișnuită cu mâncarea sănătoasă, așa ne gătea mama. Soțul meu ține și el foarte mult la sănătate, face sport, nu mănâncă prăjeli, astfel că pentru noi acesta e un mod de viață”, explică prezentatoarea Prima TV.

Au rămas mai puțin de 4 luni până când își va ține în brațe fetița. O va numi Amina, Amira sau Daria, iar cel de-al doilea nume va fi Maria. În această perioadă stă acasă și se bucură de liniște în familie.

Preferata ei: supa-cremă de ciuperci, o rețetă gata în 30 de minute

Diana vine cu sugestii pentru cei care țin post
Diana vine cu sugestii pentru cei care țin post

Ingrediente: 2 caserole mari de champignon maron, 3 căni de apă, sare, piper, mărar verde și 500 ml smântână proaspătă (sau 2 pahare de lapte vegetal pentru cei care țin post).

Mod de preparare: spălăm bine ciupercile, tăiem vârful codiței, lă lăsăm cu coajă și le dăm la cuptor, într-un vas cu apă și sare. După circa 25 de minute, le punem cu tot cu zeamă în oală, le blenduim, adăugăm smântâna lichidă (sau laptele vegetal), sare, piper și mai dăm într-un clocot. „Servim cu mărar proaspăt și crutoane crocante, stropite cu ulei de măsline. Este demențială!”, spune Diana.

Supă-cremă de ciuperci
Supă-cremă de ciuperci
image
image
image
image
image
image
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net