Diana Belbiţă s-a întors în România după 3 luni! Cum arată acum

Ultima actualizare:

    Diana Belbiţă rămăsese singura fată din echipa Faimoşilorfoto: Kanal d
Diana Belbiţă rămăsese singura fată din echipa Faimoşilorfoto: Kanal d

Emoţii mari pe Aeroportul Otopeni, unde Diana Belbiţă şi-a revăzut mama şi protenii apropiaţi. Tânăra s-a întors din Republica Dominicană după ce a fost eliminată prin votul telespectatorilor de la "Exatlon". Obosită şi cu câteva kilograme în minus, luptătoarea s-a bucurat de revederea cu cei dragi.

Diana Belbiţă a trăit emoţii mari, joi seara, după ce a aterizat pe pământ românesc. După mai bine de trei luni petrecute la Exatlon, luptătoarea s-a întors acasă. Au aşteptat-o mama, dar şi Anda Adam, buna ei prietenă şi fostă "colegă de suferinţă" în concurs. 

"De mami mi-a fost cel mai dor. Și în momentul în care am primit scrisoarea de la ea, mi-am dat seama că pe ea nu pot să o păcălesc. Eu chiar am refuzat pe perioada competiției să mă bandajeze, tocmai ca să nu le transmit celor de acasă ceva negativ, să nu înțeleagă că sunt accidentată. Am încercat să ascund lucrul asta, însă de mami nu am putut să ascund. În scrisoarea pe care mi-a trimis-o îmi spunea că a văzut că am dureri fizice, dar că are încredere în mine că voi putea să merg mai departe. Cred că îi știu scrisoarea pe dinafară", a subliniat campioană care a adăugat că îi este dor de antrenamente și că va urmări în continuare emisiunea și își va susține coechipierii din față micului ecran.


    Diana Belbiţă a fost aşteptată de buna ei prietenă Anda Adamfoto: Kanal d
Diana Belbiţă a fost aşteptată de buna ei prietenă Anda Adamfoto: Kanal d

Bruneta nu a fost surpinsă de nominalizarea făcută de colegi şi nici de faptul că a fost nevoită să părăsească competiţia.

"V-am spus că mă aşteptam să se întâmple asta. Am simţit. Pentru fetele mele am un singur mesaj: să rămână unite! Pentru băieţii mei, le spun să lupte în continuare", a spus Diana la scurt timp după ce a aflat că trebuie să vină în ţară.  


    Diana Belbiţă a fost aşteptată de Anda Adamfoto: Kanal d
Diana Belbiţă a fost aşteptată de Anda Adamfoto: Kanal d

În competiţie, în echipa Faimoşilor au rămas Giani Kiriţă, Cătălin Cazacu, Valentin Chiş, Larisa, Geanina şi Vladimir Drăghia. Ei vor lupta pentru marele premiu de 100.000 de euro pus în joc.  

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net