Diana Sar, Roxana din «Vlad», defilează peste hotare ca manechin de succes

Ultima actualizare:

    Tânăra e  familiarizată  cu marile oraşe  ale lumii
Tânăra e familiarizată cu marile oraşe ale lumii

Interpreta Roxanei din serialul „Vlad” (PRO TV) e una dintre femeile care se împarte cu succes între cariera de actriţă şi cea de manechin. Diana Sar (24 de ani) a spus, pentru Click!, cum e să defilezi pe marile podiumuri ale lumii.

„Modelling-ul e o bună rampă de lansare pentru o viitoare actriță, mi-a oferit ocazia de a cunoaște și de a lucra cu oameni minunați. Modelling-ul m-a învățat să fiu conștientă de corpul meu în fața camerei, să știu să mă poziționez în funcție de lumină. E mai greu să exprimi emoție printr-o fotografie decât printr-un rol. Atât în modelling, cât și în actorie trebuie să știi să accepți refuzul și criticile dure. Am vizitat din adolescență Tokyo, New York, Londra, Paris și Milano, fiecare oraș cu cerințele lui. În Asia purtam la castinguri haine copilăroase, în Paris și Londra, haine cât mai simple, închise la culoare, iar în Milano și New York, haine feminine și elegante. Deși vocația mea e în actorie, modelling-ul va face întodeauna parte din baza educației mele”, ne-a spus Diana Sar. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
banner adela popescu png
banner laurette png
banner Adrian mutu png
banner kamara png
banner Antonela Pătruț png
image
actualitate.net
image
actualitate.net