La cei 84 de ani pe care îi are, Ion Dichiseanu a rămas la fel de falnic cum îl știm dintotdeauna. Și are destule amintiri, cât pentru 100 de cărți, momentan lansând doar două. A treia este însă în pregătire.


Ion Dichiseanu ne-a povestit luni seară, la un eveniment monden dedicat actorilor, că încă se mai uită, cu nostalgie, la filmele în care a jucat. “Am văzut unul, de curând, în care jucam un prinț și eram înconjurat de domnișoare. Am păstrat legătura cu multe colege, dar și cu foste femei care mi-au fost dragi. Dar cea mai apropiată sufletului meu a fost Sara Montiel, care a murit acum cinci ani. Am fost la mormântul ei, din Madrid, și m-am emoționat, ajunsesem acolo pentru prima oară. Era îngrijit de fiica ei adoptivă, pentru că ea nu a avut copii. Că dacă avea, îi făcea cu mine. Acum cum stau cu dragostea? Păi mă concentrez pe ce am de făcut. Pregătesc o carte nouă, mă pregătesc să joc într-un nou film, încep filmările în vară cu regizorul Toma Enache. Merg prin țară cu prezentările de cărți”, ne-a povestit actorul.

Ion Dichiseanu și artista spaniolă Sara Montiel s-au cunoscut în 1965 la Beirut și au trăit o poveste de dragoste ca în filme.

loading...
Loading...