Dragoş Moştenescu face chef cu actorii din «La bloc»

Ultima actualizare:

    În această formulă, făceau  audienţă uriaşă la PRO TV
În această formulă, făceau audienţă uriaşă la PRO TV

Actorul Dragoş Moştenescu (48 de ani) îşi doreşte să facă o „şedinţă” de bloc cu toţi cei care au jucat serialul „La Bloc”, difuzat de PRO TV.

Au trecut opt ani de când s-au încheiat filmările pentru producţia cu audienţe record, iar în această perioadă actorii s-au mai întâlnit doar ocazional. „Ne vedem mai rar după ce s-au oprit filmările, ne mai dăm câte un telefon, ne mai întâlnim pe la mondenităţi şi cam atât. Nu mai avem şedinţe de bloc, dar ar fi o idee foarte bună să ne reunim pentru o şedinţă. Uite, chiar mă gândesc să organizez o petrecere aniversară de la emiterea primului episod, care a fost pe 1 aprilie 2002, fix de ziua mea de naştere, când am împlinit 35 de ani”, a declarat Moştenescu pentru Click!.

Actorul mărturiseşte că şi acum îl mai strigă lumea pe stradă Costel, după numele personajului pe care l-a interpretat în serialul în care au mai jucat Dana Rogoz, Laura Cosoi, Mihai Coadă, Alina Chivulescu, Tili Niculae, Mihai Coadă, Dorel Filimon şi Emil Mitrache.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net