Drama solistei Elena Unc, după o căsnicie de coșmar: «Ajunsesem să consum 1 litru de vodcă pe zi». Cum s-a salvat din "iad"

Ultima actualizare:

    Elena Unc revine în forță, în muzicăfoto: Facebook
Elena Unc revine în forță, în muzicăfoto: Facebook

Se spune că viața bate filmul, iar destinele pot deveni subiecte de filme sau de căți. Așa e povestea Elenei Unc, o solistă cu voce de privighetoare, care acum activează în Arad și care face muzică bună. Și care, precum pasărea Pheonix, s-a ridicat din propria cenușă și a renăscut, după ce a avut cumpene greu de dus.

Acum 20 de ani se numea Emma, era la început de drum și, datorită vocii ei suave, a lucrat cu artiștii momentului. S-a bucurat de succes, era tânără, frumoasă, ca multe fete de vârsta ei. Însă nu s-a gândit vreodată că va trece prin iad, așa cum ne-a povestit. Mariajul prin care a trecut și ce a urmat ar fi doborât pe oricine. Dar ea s-a ridicat de fiecare dată.

"Ani la rând m-am învârtit într-un cerc al suferinței"

"Sunt un mm care a trecut prin multe lecții încă de la naștere, sunt o poveste, iar eu am ales să o împărtășesc. Mă numesc Elena Unc, din Arad, am 40 de ani, însă mă simt mai bine și mai tânără ca oricând. De-a lungul carierei mele muzicale am obținut mai multe premii, precum cel de la Ploaia de Stele, un concurs de la TVR, prezentat de Cosmin Cernat. Am fost semifinalistă și practic el mi-a deschis mutarea mea la București, proiectul Emma, colaborarea cu Adrian Ordean (ASIA) și Vali Stoian și tot ce a urmat. Viața mea a bătut filmul. Acum, privind în urmă, zâmbesc și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lecții, m-au făcut mai puternică", ne povestește Elena.


    Elena Unc, o solistă plină de sensibilitatefoto: Facebook
Elena Unc, o solistă plină de sensibilitatefoto: Facebook

"Ani la rând m-am învârtit într-un cerc al suferinței. A doua mea căsnicie s-a desfășurat în orașul îngerilor, la Los Angeles. Am fost căsătorită cu un om atât de sărac sufletește, iar întâmplarea a făcut că el să fie milionar. Însă nici eu, și nici sufletul meu, nu am fost de vânzare. Astfel că, după ani de lecții, de despărțiri și împăcări, am luat decizia de a reveni în România și de a lăsa în urma mea această experiență. Cât am fost împreună, în jur de 7 ani, fostul meu soț era gelos, mi-a interzis să cânt, iar eu, supusă și iubitoare, l-am ascultat și am căzut atât de jos, desprinzându-mă de mine și de tot ceea ce sunt. Până într-un moment, când am plecat fără a mă mai uita în urmă, deși eram pe jumătate "moartă", obosită de tot. Am atras această relație nu din iubire, așa cum credeam, ci pe fondul traumelor din copilărie. Fără a căuta vinovați sau vină, acest om a încercat să se răzbune pe plecarea mea și pe faptul că nu mai doream relația.

"Alcoolul m-a adus atât de aproape de moarte"

"Divorțul a fost imposibil de greu. Nu a vrut să-mi trimită propriile lucruri, iar verbal m-a hărțuit de la distanță, mizând pe sensibilitatea mea. Nimic nu m-a înduplecat să mă întorc, iar din 2014 am luat-o de la zero în Arad. Am trecut printr-o depresie severă, ajunsesem să fiu dependentă de alcool. Singura mea alinare erau copilașii și Clasa de Canto Elena Art pe care o aveam. În ei investeam, vedeam cum evoluează sub ochii mei. Dar, la un moment dat, dat m-am oprit și din a preda canto. Suferința singurătății și a traumelor din trecut m-a împins și mai mult către alcool. Credeam că astfel mă alin, credeam că tot ceea ce mă doare va trece și, într-o clipă, mă voi afla în lumea fericirii. Alcoolul m-a adus atât de aproape de moarte, un pas mai era până acolo. La un moment dat ajunsesem dependentă și de medicamente, le amestecam. Credeam că viața mea se va sfârși în suferință. Ajunsesem să consum 1 litru de vodcă pe zi și nu îmi ajungea ca să mi potolesc anxietatea și durerile sufletești", povestește Elena drama cumplită prin care a trecut.

Salvată de un preot, la un centru de dezalcoolizare

"Dar Dumnezeu a avut un alt plan cu mine. Mă aflăm la fundul sacului, mă simțeam părăsită, durerea se multiplica, eram pierdută. Dar am ajuns într-un Centru de tratare a dependenților, Centrul Izvorul Tămăduirii din Bacău. Acolo am stat timp de patru luni și am urmat un program unic de terapie prin credință, Cei 12 Pași ai Transformării. Părintele Liviu Buralcu, alcoolic abstinent și el, alături de a sa echipă de terapeuți, m-a ajutat să-mi conștientizez traumele, mi-a arătat că există o Cale a vindecării, Credință și Dumnezeu și m-a făcut să înțeleg că dependența de alcool e o boală. De aproape 3 ani sunt vindecată, pentru mine alcoolul nu mai există. Ba, mai mult, acolo am învățat să-mi accept și să-mi vindec trecutul. Vindecată fiind, tot de aproape trei ani de zile sunt într-o relație cu Ștefan Banu, care e omul alături de care cunosc, evoluez și cresc pe toate planurile. Împreună formăm o echipă", spune Elena.

Ce urmează pentru ea? "De acum înainte cânt cu băieții de la Sâpcu Orchestra. Liderul Orchestrei e Marcel Sâpcu, care a fondat renumita trupă Lupus Dacus. În Sâpcu Orchestra cântă toți cei trei frați Sâpcu, instrumentiști de referință. De asemenea, tot în Sâpcu Orchestra e și Nicolae Fărcaș un acordeonist de excepție", a mai spus ea.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net