Laura Cosoi, prima vacanţă peste graniţă cu fetiţa

Ultima actualizare:

    O învaţă «plimbăreaţă» de micăFoto: lauracosoi.ro
O învaţă «plimbăreaţă» de micăFoto: lauracosoi.ro

Chiar dacă a născut abia în urmă cu patru luni, Laura Cosoi nu a stat prea mult timp în casă. Iubitoare de vacanţe, şi-a luat soţul de mână, bebeluşul în braţe şi au plecat cu toţii într-o nouă aventură. De această dată într-un periplu prin Franţa.

Cine spune că, dacă ai copil mic, nu te mai poţi bucura de vacanţe în străinătate, de plimbări lungi, de dimineaţa până seara?! Laura Cosoi ne demonstrează că se poate să fii şi proaspăt părinte şi să-ţi păstrezi şi obiceiul de a călători. În familia ei a venit şi prima vacanţă în formulă de trei, iar emoţiile nu au lipsit. „Am emoţii maaaaari de tot! Plecăm în vacanţă cu Rita, prima noastră ieşire peste graniţă – lucru pe care l-am făcut până acum de atâtea ori, dar, în condiţiile date, mă simt de parcă aş zbura cu avionul pentru prima dată! În general, este o fetiţă cuminte şi tare curioasă, aşa încât mă aştept să-şi păstreze obiceiurile”, a scris Laura pe blogul ei. Într-adevăr, bebeluşa a dovedit că are „vocaţie de călătoare”, pentru că s-a simţit în elementul ei în avion.

Hopul a fost trecut, iar la sfârşitul lunii trecute, cei trei, încărcaţi de bagaje, au ajuns cu bine pe Coasta de Azur, la Nisa. La doar 4 luni, Rita a făcut prima ei baie în Mediterană, la Antibes, şi a chiuit de bucurie pentru că adoră să înoate (tatăl ei s-a ocupat s-o iniţieze, primele lecţii le-a avut acasă, în cadă). „Am constatat cu surprindere că mecanismele ei de termoreglare funcţionează perfect. Deşi apa avea 27 de grade şi, la început, părea cam rece, s-a obişnuit imediat”. 

«În trei este formula perfectă»

Riviera franceze este superbă. Cei trei au vizitat Antibes, Juan les Pines, Nisa, Cannes, St. Tropez, au făcut plimbări lungi pe malul mării, au vizitat porturile şi s-au plimbat pe străduţele umbrite de leandri, au mâncat la restaurante cu renume, au înotat în mare, au savurat îngheţată la apus şi au făcut multe poze. 

A urmat un periplu prin Provence, au ajuns la Ales, un oraş din regiunea Languedoc-Roussillonn, unde locuieşte sora lui Cosmin, apoi la Paris. Zilele petrecute la Ales au fost dedicate relaxării şi plimbărilor, pentru că au vrut să savureze din plin farmecul atât de tihnit al acelor locuri. „Din păcate, nu am ajuns să vedem câmpurile înflorite de lavandă, că nu era sezonul lor, dar am fost la Muzeul Lavandei şi a fost superb. Ne-am plimbat pe străduţe cochete, am fost la mare şi ne-am relaxat pe plajele sălbatice, iar Rita s-a simţit în elementul ei peste tot. Suntem norocoşi cu un copil bun, curios, care se adaptează rapid schimbărilor”, adaugă vedeta. Concluzia, după această vacanţă, este că se poate să mergi la drum cu bebeluşul. „Are nevoie doar de mama şi de tata, de sân şi de un scutec proaspăt. Restul se poate improviza. Iar noi ne-am simţit incredibil în trei pentru că, se pare, este formula perfectă”, adaugă Laura Cosoi. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net