Elevul lui Brenciu de la X Factor, de pe vasul de croazieză la Eurovision

Ultima actualizare:

    Cezar Dometi a cântat în echipa lui Horia Brenciu, la X Factorfoto: Antena 1
Cezar Dometi a cântat în echipa lui Horia Brenciu, la X Factorfoto: Antena 1

Noul sezon de Eurovision bate la uşă. Înscrierile s-au făcut deja, iar printre piesele care vor intra în competiţie se pare că se află şi una specială, compusă de Cezar Dometi, ex X Factor şi interpretată de Alice Jeckel. Click! vă dă toate detaliile despre acest proiect, care a avut parte de un drum întortocheat.

Cezar Dometi a concurat la X Factor anul trecut și a făcut senzaţie cântând în echipa lui Horia Brenciu. El este cel care a compus piesa care va concura la Eurovision, iar Alice Jeckel, o tânără româncă stabilită în Germania, a scris versurile.

”Piesa se numeşte «Out of the Dark» şi are un mesaj simplu. Atunci când ţii la cineva ai tendinţa, în general, să-l ţii lângă tine, să fiţi mereu împreună, însă singuri poate putem avem alte oportunităţi, alte posibilităţi, alte dorinţe. Cea mai mare dovadă de dragoste, de înţelegere este să-l laşi liber pe celălat, să meargă singur ca să poată progresa sau să-şi pună personalitatea în valoare”, ne-a povestit Alice, care deși a plecat în Germania în urmă cu 22 de ani, gândeşte şi cântă româneşte.

“Eu lucrez într-un cu totul alt domeniu, în afaceri, însă muzica e ceea ce-mi place, e viaţa mea. Piesa asta are o super poveste. Cezar a compus melodia, iar eu am scris versurile… în jumătate de zi.  Am avut inspiraţie, pentru că de multe ori încerc să creez şi nu-mi iese. Noi pregătiserăm o altă piesă pentru Eurovision. Eu trebuia să-i fac versurile, însă m-am chinuit să le scriu şi nu ieşeau. Era o melodie lentă, avea alte caracteristici. La un moment dat m-am gândit că nu este asta piesa care să meargă, am lăsat-o baltă şi am căutat prin sertare o alta pe care Cezar mi-o dăduse să îi fac versurile la un moment dat. S-a potrivit de minune, iar versurile mi-au ieşit imediat. Piesa a fost produsă pe ultima sută de metri. Din momentul în care am schimbat piesa, s-a făcut totul repede, până şi înscrierea a fost făcută în ultima zi, prin e-mail, pentru că nu mai aveam timp şi mi-am luat o marjă de eroare. Dacă nu se trimitea mă duceam personal la televiziune”, nea povestit solista.

Dacă interpreta piesei se află acum în România, nu acelaşi lucru se poate spune despre compozitorul acesteia, care a făcut furori cu vocea sa la X Factor anul trecut. Cezar a plecat într-o croazieră pe un vas în SUA, unde va cânta timp de câteva luni. Asa că este probabil să nu fie aici atunci când vor fi anunţate piesele care vor intra în marea competiţie Eurovision.

image
image
image
image
image
image
banner zurli png
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net