Emisiunile îi scot din foame. Aceleași vedete se chinuie la Exatlon, Ferma și Supraviețuitorul

Ultima actualizare:

    Vladimir Drăghia a apărut în același timp la două emisiuni: și la Exatlon, și la Ferma Vedetelor
Vladimir Drăghia a apărut în același timp la două emisiuni: și la Exatlon, și la Ferma Vedetelor

Noroc cu emisiunile de televiziune, altfel vedetele noastre ar duce-o greu cu banii. Sunt câteva nume care se rotesc de la o producție la alta fără nici o jenă. Un sezon sunt la Exatlon, apoi se mută la Ferma Vedetelor, după ce în trecut au bifat cu prezența și la Supraviețuitorul sau Vocea României.

Dacă le vezi pe stradă le recunoști, dar nu prea ai habar cu ce se ocupă. Unele vedete se laudă că sunt cântărețe sau actrițe, dar nu prea reușesc să se facă remarcate prin asta. Emisiunile să trăiască! Le ajută să apară la tv și le umplu cardurile regulat.

Vladimir Drăghia, de la Burlacu, la Fermă, la Exatlon și Fun Arena

Spre exemplu, Vladimir Drăghia a apărut în același timp și la Ferma Vedetelor, de la Pro tv, dar și la Kanal D, la Exatlon.

După terminarea emisiunii sportive, Drăghia a moderat Fun Arena, produsă tot de Kanal D, iar acum este în Republica Dominicană cu familia, pentru că va intra ca antrenor la Exatlon, în echipa Faimoșilor.

În trecut, a fost la Burlacul și la Șerifi de România, de la Antena 1.

Lili Sandu, la patru emisiuni în 3 ani  

Lili Sandu, care a făcut cursuri de actorie prin SUA, a participat în 2016 la Ferma, în 2017 a trecut ca și coprezentator pe la Vocea României, în 2018  a participat la sezonul al doilea de la Exatlon, a rezistat mai puțin de o lună, după care a primit un contract substanțional tot la Kanal D. De o săptămână, aceasta moderează Fun Arena, în locul Ilincăi Vandici și a lui Vladimir Drăghia.

Diana Belbiță și Otniela Sandu sunt la Ferma

Luptătoarea în cușcă, Diana Belbiță, a făcut și ea bani frumoși la Extalon și iată că din 29 ianuarie o vom vedea cum se descurcă în Fermă. Tot pentru emisiunea de la Pro tv a prins un contract frumușel și Otniela Sandu, blonda care s-a făcut remarcată la Supraviețuitorul.

Cătălin Cazacu și Kiriță s-au făcut prezentatori după Exatlon

După Exatlon, motociclistul Cătălin Cazacu prezintă emisiunea Vulturii de Noapte. Și Giani Kiriță a avut același parcurs în tv, doar că de la Vulturii de Noapte a revenit la Exatlon ca antrenor.

În plus, se joacă și în familie. Pe Gabriel Nedelcu, fratele lui Alex, zis Bentiță, îl putem vedea în sezonul trei de la Exatlon, tot în echipa Războinicilor. Iar efortul vedetelor se pare că e pe bani frumoși.

Sunt plătiți cu mii de euro pe săptămână

În funcție de notorietate, acestea sunt plătite cu sume cuprinse între 3.000 și 5.000 de euro pe săptămână. Plus că au șansa să pună mâna pe premiul cel mare, pus la bătaie atât de Exatlon, cât și de Ferma.

Până acum, turcii de la Kanal D i-au dat câștigătorului 100.000 de euro, în timp ce Pro tv, 50.000 de euro.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net