Sfâşietor! Gene Campbell (89 de ani) şi Dorothy (88 de ani) sunt căsătoriţi de 60 de ani şi nu au fost nici o clipă despărţiţi. Însă de două zile, pensionarul din Kirkland, Washington, a fost băgat în carantină într-un centru medical, după ce a fost diagnosticat cu virusul mortal. Zilnic, bătrâna vine să-şi vadă iubirea vieţii, pentru că poate fi ultima oară...


Gârbovită, cu lacrimi în ochi şi emoţie în gât, Dorothy Campbell a venit la Life Care Centre, din Kirkland, Washington pentru a-l vedea pe omul care i-a fost ca o umbră timp de 60 de ani. Un tânăr vine să o prindă de braţ şi să o călăuzească până la geamul în spatele căruia aşteaptă nerăbdător, ”ca o lumânare într-un cuib de cuc”, Gene Campbell, soţul ei.

Bătrâna ridică privirea din pământ şi îl recunoaşte pe Charlie Campbell, unicul ei fiu. Încearcă să îi zâmbească, dar un şuvoi de lacrimi îi inundă obrajii ridaţi. Bărbatul a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19 sau SARS-CoV-2 după ce personalul de la azilul de bătrâni din Kirkland unde se afla nu a reuşit să îi izoleze suficient de bine pe pensionarii de microbul criminal, în faţa căruia sunt victime sigure. Degeaba autorităţile federale au demarat o anchetă şi vor să descopere vinovaţii contaminării bătrânilor.

Pentru Gene şi Dorothy, timpul nu mai are răbdare şi fiecare clipă poate fi ultima pentru ei. Azilul din Kirkland a devenit epicentrul coronavirusului de pe teritoriul SUA cu 6 decese din totalul de 14 înregistrate la nivel naţional. Majoritatea bătrânilor de la centrul medical suferă de boli cronice şi sunt victime sigure în faţa unei contaminări cu coronavirus. Gene pune mâna tremurândă pe telefon şi o sună pe Dorothy. Îi spune că o iubeşte şi că se simte bine. Îi face un semn discret lui Charlie şi băiatul înţelege că tatăl lui tocmai i-a spus din priviri că nu crede că va mai trăi mult şi că Dorothy va avea nevoie de toată grija lui. Nu se vor mai atinge niciodată pentru că Gene nu vrea să îşi îmbolnăvească soţia. S-a resemnat pentru că o ştie în siguranţă.

De aproape o lună, virusul mortal a pătruns pe teritoriul SUA, până ieri fiind declaraţi 233 de bolnavi, 14 decese şi pentru opt pacienţi şansele de supravieţuire sunt minime. Ieri, numărul mondial al bolnavilor a depăşit 100.000, iar zonele unde coronavirusul se propagă cu repeziciune sunt Coreea de Sud, Iran şi Italia. Numai ieri, au fost raportate 1.234 de cazuri noi în Iran şi 309, în Coreea de Sud. 

 

 
 
Loading...