Larisa Oprea a arătat cu degetul spre celebrul ei soț, surprins vara aceasta și de fotoreporterii Click! în prezența amantei, pe Litoral, însă iată că solistul trupei ”Talisman” rupe tăcerea și face dezvăluiri-surpriză. El susține că responsabilă de divorț este femeia cu care are doi copii și care l-a înșelat adesea.


Alin Oprea (48 de ani) a decis să renunțe la tăcere, în plin divorț de Larisa, femeia alături de care a bifat 23 ani de căsnicie. Au stabilit inițial să se despartă la notar, pe cale amiabilă, după majoratul fiicei lor, din luna august, ca mai apoi să-și dea întâlnire la tribunal, având de împărțit și bunuri. Dezvăluirile solistului sunt surprinzătoare, acum ambii soți acuzându-se de infidelitate.

”Soția mea își găsea consolarea în brațele altor bărbați. Am fost înzestrat cu o putere de sacrificiu ieșită din comun, reușind să suport un temperament coleric, un caracter dominator și agresiv, acceptând până și răutatea, minciuna și manipularea. Toate acestea însă până la momentul descoperirii infidelităților ei”, a menționat el pentru Click!. Interpretul a fost efectiv șocat, când a aflat de aventura Larisei.

larisa-oprea-copii-divort.jpg

larisa oprea cu copiii la notar pentru divort
Larisa a venit însoțită de cei doi copii la notar, pentru a divorța de Alin Oprea de la Talisman
foto: Blitz/Click!

”O perioadă de peste 5 ani telefoanele societății a cărui administrator eram și care avea ca obiect de activitate organizarea unor evenimete cultural artistice publice, au fost monitorizate de către instituții abilitate ale statului (ascultări telefonice, interceptări de mesaje, înregistrări ambientale etc). Motivul invocat a fost cercetarea unor instituții publice vizând anumite personalități politice. Două dintre telefoanele societății erau în folosința mea și a soției în toată această perioadă. La finalizarea cercetărilor și după casarea tuturor dosarelor în cauză, am fost contactat de către un reprezentant care răspundea de arhiva digitală stocată în serverele instituției, informându-mă că pot consulta în termen de doua săptămâni toate elementele audio, video și text, care ne vizau pe amandoi. Am acceptat invitația din pură curiozitate, însă în momentul în care am fost pus față în față cu adevarul gol-goluț, am avut parte de șocul vieții mele: infidelitățile femeii care îmi jurase credință. Cea pe care eu o credeam cea mai loială, devotată și familistă convinsă, era doar o mască ireală. Am conștientizat cu stupoare și o profundă dezamăgire că realitatea mea era total diferită față de a ei. În momentele în care eu mă confruntam cu unele dintre cele mai grave și apăsătoare probleme, soția mea își găsea consolarea în brațele altor bărbați”.

Larisa ar fi vrut să divorțeze acum 10 ani

Larisa a cerut divorțul în trecut, dar fiul lor s-a opus. ”În anul în care eu depuneam toate eforturile posibile să o salvez de executarea unei pedepse cu închisoarea în urma accidentării pe trecerea de pietoni a unei doamne în etate (care din păcate a și decedat la scurt timp), ea trăia o frumoasă poveste de dragoste cu un cetățean german, cu care a avut o relație extraconjugală de lungă durată, un om care și-a părăsit familia și a divorțat pentru ea. Lucru pe care la rândul ei și ea și-l propusese să-l facă, însă fiul nostru a determinat-o să renunțe, izbucnind în hohote de plâns. La acel moment am și primit o citație de divorț, însă printr-o diversiune subtilă în care a implicat și un post de televiziune, a făcut în așa fel încât totul să pară doar o farsă”, a mai adăugat artistul.

Citește și:

Ce ironie! Alin Oprea a primit citația de divorț și acum 10 ani, iar reacția a fost explozivă: «Băi, te-ai tâmpit de tot?»

EXCLUSIV Iată-l pe Alin Oprea cu amanta, pe Litoral! Detalii-bombă ies la iveală: «De 2 ani e cu această brunetă»

El susține că Larisa l-ar fi înșelat cu nouă bărbați, printre care și cu un antrenor de sport. ”Un alt moment delicat a fost în anul 2014 atunci când eu eram împreună cu formația Talisman în organizarea unui turneu caritabil de peste 5 luni, cu scopul adunării de fonduri pentru salvarea vieții și redarea vederii micuțului Mihăiță. La polul opus, soția mea tocmai se îndrăgostise lulea și avea o noua relație cu un antrenor de Kangoo Jumps din București cu care s-a afișat public până și la emisiuni tv. Există și alte infidelități însă mă limitez la acestea două, considerându-le pe celelalte doar niște aventuri. C-au fost două c-au fost nouă, de-atunci nu mai e ca nouă. Fac și eu haz de necaz acum însă realitatea este că nu am putut să trec peste toate infidelitățile ei, acesta fiind de fapt motivul real al divorțului.

Alin Oprea dă vina pe Larisa pentru perioadele cu băutura

”Tot acest haos al vieții mele cu siguranță că m-a făcut să îmi găsesc refugiul uneori în alcool și nu în brațele altei femei. Am preferat să renunț la mine de dragul copiilor, punându-mă mereu pe ultimul loc, dorința mea cea mai mare fiind să îmi văd ambii copii trecuți de vârsta majoratului și având propriul destin în mâinile lor. Am făcut tot ce mi-a stat în puțință să-i susțin și ridic financiar, profesional și emoțional, fiind tată, profesor și prieten al lor. Suspectându-mi soția de o nouă infidelitate la Londra, am cedat din păcate și i-am spus că știu totul și despre infidelitățile ei anterioare, într-un moment al adevărului în care aceasta le-a confirmat și recunoscut la rândul ei. În urma acestei discuții am stabilit de comun acord că vom divorța pe cale amiabilă în luna august 2020 după petrecerea de majorat a fiicei noastre”, spune Alin.

cu_iubita_1_1.jpeg

De mai bine de doi ani, el are o relație cu o brunetă datorită căreia s-a schimbat din toate punctele de vedere. Cei doi sunt fericiți împreună

Cu noua iubită este din mai 2019

Este fericit acum: ”Acesta a fost contextul în care după 25 de ani sufletul meu s-a deschis în sfârșit, făcând posibilă întâlnirea cu sufletul meu pereche. Nu am căutat-o, nu am cunoscut-o, nu am așteptat-o. Dumnezeu a știut mai bine decât mine ce “magie” îmi pregătise, “basmul” nostru a început să se scrie din luna mai 2019 iar rândurile lui curg în continuare”. Alin i-a cerut Larisei divorțul și nu i-a ascuns că iubește altă femeie.

cu_iubita_2_1.jpeg

Alin are o relație cu o brunetă datorită ăreia s-a schimbat din toate punctele de vedere. Cei doi sunt fericiți împreună

”La scurt timp după începerea relației mele cu actuala iubită i-am destăinuit și soției acest fapt, cerându-i să înțeleagă și să accepte că am și eu dreptul la o viață privată și să păstreze discreția, la fel cum am procedat și eu. Am stabilit și acceptat de comun acord acest compromis pănă după majoratul fiicei noastre. Ne-am înțeles asupra unui divorț discret și amiabil, la notariat, urmând să rămânem prieteni și să avem în continuare grijă de viitorul copiilor noștri. Relația mea era una discretă, dar nu secretă, toți cei din jurul nostru, prieteni, colaboratori și asociați știind foarte bine acest lucru. Nu am ascuns această relație nici măcar de propriul ei frate, care o îndrăgea și era prieten cu iubita mea. Cu toate acestea ea și-a încălcat înțelegerea astfel încât la data de 1 Iulie 2020 după plecarea mea în turneu pe Litoral a început un adevărat război pe toate planurile împotriva mea. Tot ceea ce a urmat s-a văzut foarte bine în presă, ajungându-se la un nivel de denigrare și de umilire ieșită din comun”.

Ce spune Larisa Oprea. "Alin avea comportamentul unui adolescent îndrăgostit”

Dar și Larisa l-a acuzat de infidelitate, relația cu actuala lui iubită fiind marea ei dovadă: "Alin avea comportamentul unui adolescent îndrăgostit. În 2017, Larisa a plecat în Anglia cu fiica ei Melisa, care avea atunci 14 ani, la studii. A făcut un sacrificiu de dragul copiilor, iar Alin a fost de acord cu acest lucru. După pandemie, Larisa urma să se întoarcă în România, iar Alin, culmea, a făcut toate demersurile necesare ca familia să vină acasă. Totul era bine, Alin era ok, numai că atunci când a ajuns acasă, Larisa a avut şocul vieţii. Alin era schimbat total, nu putea să se mai înţeleagă cu el, o minţea foarte mult, avea un comportament deplasat, ca cel al unui adolescent îndrăgostit. Dar nu îndrăgostit de ea!”, ne-au spus prietenii lor. 

 
 
Loading...