EXCLUSIV! Bote o "bate" pe Bianca la vânzări de rochii

Ultima actualizare:

    Bianca a intrat în lumea vedetelor datorită relaţiei cu designerul Cătălin Botezatu
Bianca a intrat în lumea vedetelor datorită relaţiei cu designerul Cătălin Botezatu

În magazinul Lashez din Promenada se găsesc creaţiile unor designeri renumiţi din ţară. Clara Rotescu, Maria Simion, Ana Maria Cornea, Alexandra Calafeteanu, Nicole Enea, Manuri, Stephan Pelger, Mirela Diaconu, Lena Criveanu, Elena Perseil, Norina St, Miau, dar şi Bianca Drăguşanu şi Cătălin Botezatu

Creaţiile acestora se pot găsi şi pe site-ul firmei care-i găzduieşte, iar preţurile articoleleor sunt accesibile.

Regula de bază impusă este  “cine nu vinde, iese din schemă”, astfel că la final de lună li se comunică cifrele. Clara Rotescu este campioană, în topul vânzărilor, fiind urmată de Cătălin Botezatu. Creaţiile lor pornesc de la 600 de lei şi ajung până la 1.200 de lei.

Rochiile Biancăi Drăguşanu se vând şi ele la limită, însă, comparativ cu Botezatu, roşcata “ia bătaie”. Între 200 şi 300 de lei costă o ţinută semnată Bianca Drăguşanu, însă chiar dacă este mai ieftină, solicitările nu sunt prea mari.

"Evident, Cătălin Botezatu este o marcă destuld e căutată şi nu se poate face o comparaţie între cei doi atunci când vorbim despre vânzări”, ne-a spus o sursă de la Lashez.


    Roşcata şi-a lansat în urmă cu două săptâmâni noua colecţie
Roşcata şi-a lansat în urmă cu două săptâmâni noua colecţie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
banner Cornel Palade png
cub anca serea png
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
banner codin maticiuc png
banner Ella Crăciun png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net