EXCLUSIV Cornel Constantiniu, pe masa de operaţie. Ce s-a întâmplat cu solistul bolnav de Parkinson

Ultima actualizare:

    În toamnă, Casa de discuri Eurostar i-a făcut o surpriză și a lansat un dublu album cu piesele care l-au făcut celebru
În toamnă, Casa de discuri Eurostar i-a făcut o surpriză și a lansat un dublu album cu piesele care l-au făcut celebru

Cornel Constantiniu, bolnav de Parkinson de 26 de ani, a fost operat vineri la Spitalul Universitar din Bucureşti. Medicii i-au schimbat neurostimulatorul din piept, cu care trăieşte de ani buni. Aparatul respectiv trebuie schimbat o dată la trei-patru ani.

Cornel Constantiniu (73 ani) a ajuns din nou pe masa de operaţie. Celebrul interpret a fost operat vineri, 29 martie, pentru a opta oară şi a treia oară de către medicii Spitalului Universitar din Bucureşti.

”Ţin mult să le mulţumesc tututor cadrelor medicale de la Spitalul Universitar din Bucureşti, dar în mod special medicilor, pentru înaltul profesionalism de care au dat dovadă de fiecare dată când am avut nevoie, de omenia şi corectitudinea acestor oameni care m-au operat pentru a treia oară şi m-au îngrijit aşa cum se cuvine. Ţin să-i mulţumesc dr. chirurg Tudor Cornel, care m-a operat şi d-nei dr. Dabu Aurelia Nicoleta, sub a cărei atentă supraveghere sunt încă…, dar şi d-nei dr. anestezist Anca Pascal, d-nei dr. neurolog Ene Amalia, sub atenta coordonare a profesorului dr. Băjenaru Ovidiu, care conduce secţia de neurologie de la Spitalul Universitar din Bucureşti”, ne-a transmis Cornel Constantiniu de pe patul de spital, prin vocea soţiei sale, Domniţa Constantiniu. Artistul se simte bine şi abia aşteaptă să-şi vadă nepoţii de la cei doi băieţi ai lui, Alexandru şi Mihai.

Fiul din Germania, alături de familie
Fiul din Germania, alături de familie

”Medicii i-au implantat în piept un neurostimulator, încă se află internat în spital. Este a treia operaţie efectuată de medicii de la Spitalul Universitar, în decurs de mai mulţi ani. Prima a fost în 2013, a doua în 2016 şi a treia acum. Însă problemele lui Cornel au început în 1993, când a fost diagnosticat cu această maladie. Pe creier s-a operat prima dată în Africa de Sud, la Cape Town, în 1999, apoi la Viena, în urmă cu 15 ani, când a suferit două intervenţii chirurgicale într-o săptămână. Atunci a fost operat de marele profesor Francois Alesch, fiind o intervenţie complexă pe creier, care a durat 11 ore, apoi implantarea acestui neurostimulator. La Viena a mai fost operat în 2009. Pe 6 aprilie împlineşte 74 de ani şi trăieşte cu regretul că nu se mai poate serba împreună cu fratele lui geamăn, Mircea, care s-a stins din viaţă în 2009. Mereu glumeau pe seama vârstei lor, pe care o adunau… Dacă Mircea mai trăia, el şi Cornel ar fi spus şi acum că împlinesc amândoi 148 de ani. Se simte bine, cu optimismul care-l caracterizează de o viaţă, dar şi cu modestie şi demnitate, Cornel speră să-şi vadă cei 5 nepoţi crescând”, ne-a mărturisit soţia, care i-a fost mereu alături.

2018. A primit  Discul de Aur în scaun cu rotile
2018. A primit Discul de Aur în scaun cu rotile

„Aveam un Parkinson galopant, violent, picioarele şi capul mi se bălăngăneau în toate direcţiile. Nu mă mai puteam numi om”, spunea artistul cu ani în urmă. „Mă uit înapoi la viaţa mea şi îmi dau seama că a fost un lung şir de miracole, pe care nu le-am trăit conştient. Cu ani în urmă, nu-mi dădeam seama ce grozav e simplul fapt că trăiesc şi că sunt sănătos. Operaţiile pe care le-am făcut au fost extraordinar de dificile. În 2004 m-au deschis cu o bormaşină. Am stat 11 ore treaz şi conştient, cu capul imobilizat într-o menghină. Acum am fire în creier şi un aparat la piept, care mă ajută să mă mişc cât de cât normal”, ne-a povestit artistul.

2010. Deja boala își “arăta colţii”
2010. Deja boala își “arăta colţii”

Anul trecut, a avut parte de o mare surpriză. Casa de discuri “Eurostar” a lansat în toamnă un dublu-album “N-aţi văzut o fată?” şi “Nu e prea târziu”, cu piesele care l-au făcut celebru.

Are doi fii şi cinci nepoţi

2008. Cântăreţul arăta bine și mergea zilnic pe bicicletă
2008. Cântăreţul arăta bine și mergea zilnic pe bicicletă

Cornel Constantiniu e căsătorit de 52 de ani cu actriţa Domniţa Constantiniu. Au doi băieţi, Alexandru, fiul cel mare, inginer stabilit în Germania şi cel mic, Mihai. Ei i-au dăruit cinci nepoţi. De la Alexandru are trei nepoţi: Paul Christian, care face 9 ani pe 13 iulie, pe Ana, care va împlini 6 ani, şi pe Matei Nicolae (3 ani), iar de la Mihai are doi nepoţi: Artis (6 ani) şi Lorian (3 ani).

Şi cântăreţ, şi actor

Cornel Constantiniu a avut succes atât ca solist, cât şi ca actor. În 1970 a obţinut locul I, la ”Festivalul Mamaia”, cu piesa  ”N-aţi văzut o fată?”, compusă de Alexandru Mandy. Dar a mai primit distincţii şi la concursurile importante de peste graniţă: «Orfeul de aur», în Bulgaria şi «Lira de aur», în Bratislava. În 1982, devine solist al secţiei de estradă din Ansamblul “Rapsodia Română”. A jucat în filmele ”Muşatinii” şi ”Cucoana Chiriţa”.

image
image
image
image
image
image
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
image
actualitate.net
image
actualitate.net