EXCLUSIV Dieta cu care Anca Badiu a slăbit 10 kilograme

Ultima actualizare:
Anca badiu se antrenează că Călin Novăcescu
Anca badiu se antrenează că Călin Novăcescu

Anca Badiu s-a pus serios pe slăbit! Ţine dietă strictă şi merge în fiecare zi la sala de sport, unde sub atenta supraveghere a instructorului personal, cântăreaţa trage tare ca să-şi recapete silueta cu care s-a consacrat în lumea muzicală.

Criticată că a luat proporţii, Anca Badiu (37 de ani) a luat măsuri ca să repare ce s-a acumulat pe trupul ei în ultimii ani. A făcut primul pas în urmă cu aproape două luni, când a început să se ducă frecvent la sala de fitness. Cântăreaţa a povestit în exclusivitate pentru Click! cum a reuşit să dea jos zece kilograme într-o lună şi ce dietă a urmat.

"Kilogramele în plus sunt groaznice. Nu puteam să mai respir şi nici să mai dorm pe burtă. Şi oamenii mă priveau altfel. Aveam două abonamente la sala de fitness, dar pentru că lucram intens la aparate când ajungeam acasă mi se făcea foame. Într-o zi m-a văzut Călin Novăcescu şi m-a întrebat dacă nu vreau să lucrez cu el. Am acceptat, iar de atunci viaţa mea s-a schimbat. Mai am de dat jos, pentru că mi-am propus să revin la 50 de kilograme şi drumul e lung.

Călin Novăcescu a transformat-o pe Anca Badiu
Călin Novăcescu a transformat-o pe Anca Badiu

Instructorul mi-a spus că trebuie să mănânc doar ce îmi spune el şi o ajung la greutatea dorită. Când am văzut dieta, am crezut că o să leşin. În primele trei zile mi-a fost greu, dar m-am obişnuit. Mănânc doar fructe, legume şi salate, fără zahăr, sare şi ulei. Nu am voie să consum struguri şi banane. Fructele le combin cu nuci, caju şi migdale crude, iar salatele le mănânc cu foartă multă lămâie. Nu am consumat în viaţa mea atâtea lămâi ca acum. Avantajul este că pe lângă faptul că am slăbit, nu am fost nici răcită în toată această perioadă.

Aşa arăta Anca Badiu înainte să slăbească 10 kilograme
Aşa arăta Anca Badiu înainte să slăbească 10 kilograme

Odată pe săptămână îmi permit să mă răsfăţ cu ce almente îmi plac, de exemplu brânzeturi. Acum am început să adaug în dietă şi ouă, doar albuşurile. Îmi fac omletă cu legume. Am o energie debordantă. Tenul e mai curat şi necesită mai puţin tratament de îngrijire ca de obicei. Ameliminat toxinele cu dieta lui Călin. La sală, merg zilnic şi alerg pe bandă. Sunt un alt om", ne-a spus Anca Badiu.


    Aşa arăta Anca Badiu înainte să slăbească 10 kilograme Foto: Click!
Aşa arăta Anca Badiu înainte să slăbească 10 kilograme Foto: Click!

Lucrează la un bebeluş

Solista a renunţat la tratamentele cu anidepresive, medicamente din cauza cărora silueta ei a avut de suferit. "Nu mai iau pastile. Mai am atacuri de panică, sunt foarte vulnerabilă, însă încerc să nu le mai bag în seamă. Îmi petrec timpul la sală şi asta mă ajută mult. Am luat doi ani nişte medicamente care m-au făcut legumă. M-au izolat de prieteni şi m-au ţinut la pat cu stări de rău. Îmi amintesc că  mă dădeam jos doar când trebuia să mănânc. Şi cam asta făceam toată ziua. Era şi absurd să nu mă îngraş", a completat artista.

Anca Badiu are şi alte motive pentru care a întrerupt tratamentul medicamentos. Cântăreaţa îşi doreşte să rămână însărcinată. Solista are o relaţie de aproape jumătate de an şi se simte pregătită să devină mămică. Până atunci însă, Anca Badiu are mare grijă la alimentaţie pentru că a realizat că doar astfel poate ajunge la silueta de altădată.   

image
image
image
image
image
image
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
image
actualitate.net
image
actualitate.net