Anca Dumitra este, la 32 de ani, o actriţă împlinită, o fiică iubitoare şi o femeie hotărâtă. De mai bine de opt ani, ea îi dă viaţă Geaninei, în serialul "Las Fierbinţi" difuzat de PRO TV, personaj care de altfel i-a şi adus celebritatea. Ea ne-a povestit, cu umor, despre acest rol de succes, dar şi despre viaţa de familie.


Click!: Ce ai câştigat şi ai pierdut, odată cu celebritatea obţinută?

Anca Dumitra: Mai mult am câştigat decât am pierdut, adică sunt clar o câştigătoare. Cel puţin până în momentul de faţă aşa mă consider şi asta nu doar pentru că îmi practic meseria, dar o practic şi într-un mediu exact cum mi l-aş fi dorit. Sunt multe lucruri câştigate de-a lungul timpului, dar în principal, aşa cum am mai spus-o şi o repet, faptul ca Las Fierbinţi a devenit o familie. Petrecem mult timp împreună şi sunt multe momente haioase, şi frumoase, emoţionante. Celebritatea la noi nu este precum peste hotare, aşa că pot trece foarte uşor şi neobservată. Şi dacă nu trec neobservată, ba dimpotrivă, lumea mă sesizează de cele mai multe ori, ca să nu spun întotdeauna. O fac cu zâmbetul pe buze şi cu o mare bucurie că te văd, te întâlnesc şi pot să te felicite.

Ce e cel mai greu în cariera de actriţă?

Cred că atunci când faci ceea ce îţi place nu poate fi chiar foarte greu. Adică e pasiunea ta, ceea ce ţi-ai dorit de-a lungul anilor, de-a lungul timpului. Normal că sunt momente în care poate îţi e mai greu să te concentrezi, să-ţi revii după o perioadă mai dificilă, mai plină de proiecte, dar pionul principal este că trebuie să-ţi placă la nebunie şi mie îi place la nebunie ceea ce fac.

Ce faci când mergi acasă, la Craiova?

Mă bucur cu atât mai mult cu cât sunt la mine în oraş. În principal le răspund la salut, dacă zâmbesc le zâmbesc înapoi, depinde de fani, ca să zic aşa. Dar de cele mai multe ori sunt fani binevoitori şi atunci cu bunăvoinţă le răspund şi eu lor.

Crezi în destin sau în replica "ce e al tău e pus deoparte"?

Dacă un lucru este să fie pentru tine atunci cu siguranţă va fi. Şi asta se poate aplica şi în cazul proiectelor, şi în cazul profesiei, şi în ceea ce priveşte viaţa personală. Cred că cineva de undeva de sus are grijă cel puţin şi de mine.

Cât de greu este să o interpretezi pe Geanina din "Las Fierbinţi"?

Sunt momente în care poate fi dificil pentru că sunt zile şi zile ale fiecăruia dintre noi. Uneori te poate ajunge oboseala, dar ce trebuie să existe ca o bază este plăcerea de a te juca de-a... Mie îmi place foarte mult să mă joc de-a Geanina, dar ce trebuie să înţeleagă oamenii este că personajele din serial pe care le văd pe micul ecran sunt personaje creionate în timp cu ajutorul unui scenariu foarte bun, cu o regie foarte bună cu o disponibilitate a fiecăruia dintre noi de a crea ceva şi a ajunge la oameni.

77_1.jpg

Este îndrăgită de actorii din serial

Cum o descrii pe Geanina?

Este o persoană mişto.

Ne poţi face un top al personajelor interpretate?

Sunt foarte recunoscătoare pentru fiecare rol. Sunt profund fericită, emoţionată şi pe vecie recunoscătoare pentru rolul din filmul făcut "Doing Money". Iar Geanina este precum copilul meu crescut de micuţ, ajuns aproape de majorat. Doamne ajută şi pe mai departe.

Ce faci în timpul liber?

Ce face fiecare: mănânc, dorm, iubesc. Nu în aceeaşi ordine neapărat. (râde)

Ce-ţi place să mănânci? Găteşti?

Îmi place să mănânc. Punct. De gătit nu cât ar trebui sau nu cum găteşte mama, să zicem.

8_1.jpg

Alături de mama ei

Şi-a serbat mama!

În urmă cu câteva zile, Anca Dumitra şi-a sărbătorit mama, căci a fost ziua ei şi a publicat un mesaj emoţionant în care îi ura toate cele bune. Apoi, actriţa a deschis sertarul cu amintiri şi le-a reamintit fanilor că în urmă cu 10 ani era vedeta unui videoclip, al celor de la David DeeJay feat Dony care se numea “Temptation”. “Au trecut 10 ani de la acest clip, filmat în primăvara lui 2010. Multe s-au schimbat de atunci Enjoy”, a scris vedeta lângă acesta. 

Loading...