EXCLUSIV Poftiți în grădina lui Octavian Ursulescu! Celebrul prezentator ne-a spus totul despre colțul de Rai în care stă

Ultima actualizare:
Octavian Ursulescu  ne-a prezentat medaliile
Octavian Ursulescu ne-a prezentat medaliile

Unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori de evenimente și spectacole ne-a povestit că s-a retras la “țară”, în mijlocul Bucureștiului. Octavian Ursulescu (72 de ani) face mult sport și scotocește printre amintiri, în această perioadă de izolare pentru toată lumea.

Îndrăgitul prezentator de televiziune și evenimente ne-a împărtășit câteva din experiențele sale din izolare. "Acum să nu vă închipuiți că dacă vă uitați peste gard în curtea mea (nici nu e nevoie, s-au dat de la primărie aprobări ciudate, de s-au construit în jurul căsuțelor noastre, într-un cartier liniștit, tot felul de blocuri, așa că adio intimitate și... nudism!) mă veți vedea făcând de zor flotări, genuflexiuni și exerciții de yoga! Deie Domnul ca toți cei care postează tot felul de imagini cum fac ei gimnastică în casă să spună adevărul... Eu, în schimb, tot ce vă povestesc aici este real, cei din blocurile amintite, care sigur au telescoape, pot confirma! Am șansa de a poseda o grădină mică de-a lungul casei, în care am plantat cu mâna mea următoarele: un cais (a avut multe flori, să vedem fructe, fiindcă au fost zilele acelea geroase), un prun (plin de flori acum), un păr (flori puține), un cireș (săracul, a înflorit cât a mai rămas din el, fiindcă un vecin posesor de drujbă a exagerat în lipsa mea – doream doar retezarea vârfurilor, unde la cireșele cărnoase ajungeau doar graurii! - și mi l-a ciuntit de tot), un măr (acum au început să se deschidă florile, va fi feeric), patru aluni (doi au avut flori, cunoscătorii știu că este vorba de un fel de mâțișori), zmeură. Zilele trecute am însămânțat în diverse locuri din grădină, dar și pe alee, ca în fiecare an, floarea soarelui (noroc că mi-a adus niște saci cu pământ de flori bunul meu prieten, încă din facultate, Doru Chiriacescu, el aleargă tot timpul cu serviciul), cîteva dalii și cale pitice", povestește Octavian Ursulescu.


    Căsuța lui Octavian Ursulescu este înconjurată de blocuri, dar se află într-un cartier liniștitfoto: arhivă personală
Căsuța lui Octavian Ursulescu este înconjurată de blocuri, dar se află într-un cartier liniștitfoto: arhivă personală

"Mă lupt cu dușmanii: pisicile și melcii"

i tot el ne-a mai spus ce face acum. "Raportez situația la zi: s-au trecut zambilele și brândușele, sunt înflorite narcisele și 5 lalele, încep să se deschidă lăcrămioarele. Acestea din urmă, se știe, sunt invazive, s-au întins în toată grădina (va mai apărea tufa de nu-mă-uita, la care țin foarte mult). Dintre florile mele preferate n-am reușit nicidecum să aclimatizez maci, am avut și de grădină, aduși de la Sebeș, am furat și de pe cîmp de cîteva ori, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. În schimb am mulți trandafiri foate frumoși (inclusiv agățători), trandafiri chinezești (unii le spun japonezi), iasomie, hortensii (care nu-mi plac deloc!), caprifoi (mâna Maicii Domnului) și tot felul de floricele de primăvară, de la ghiocei, lăscuțe, toporași, brebenei, violete sălbatice, la untișor și păpădie. Curtea e mică, dar le-am permis să crească unde vor ele, printre dale și cărămizi, e o democrație a naturii, sînt ecologist! Mă lupt și cu dușmani, să nu credeți că totul e roz, asemeni florilor de măr: numeroasele pisici din vecini, fericite că-și pot face nevoile într-o curte... celebră (asta n-ar fi nimic, dar la sfârșit, după cum se știe, scurmă cu labele din spate și rup totul) și melcii, cu sau fără casă, extrem de feroce. Contra loc pun niște bobițe albastre, se găsesc la magazin, dar visul meu ar fi să am un arici, animal pe care-l ador; de știe cineva de unde pot procura unul, aștept un semn!", ne-a mai povestit Octavian Ursulescu.

Amintiri descoperite în casă

Octavian Ursulescu ne-a mai povestit cum își petrece zilele și ce descoperiri a mai făcut prin sertare și birouri. "Asta e treaba cu grădina, în care fac mișcare zilnic 2-3 ore, mai stau la masă, citesc, mănânc sub prunul în floare (am înghițit cîteva petale, dar sunt bio!), stropesc, folosesc arsenalul meu specializat de unelte, de la foarfece, la fierăstrău, plantez".

Micul colț de Rai în care se relaxează Octavian Ursulescu
Micul colț de Rai în care se relaxează Octavian Ursulescu

"Dar, asta e, mare parte din timp mi l-am petrecut, totuși, până acum în casă, cu niște reușite extraordinare. Mi-am făcut ordine în colecția de afișe și articole (am descoperit niște chestii formidabile, cum ar fi primul meu articol din <<Scînteia tineretului>> sau o poză dintr-o revistă de sport în care apar cu echipa mea, campioana de baschet a Capitalei), în dulapuri, în albumele foto și, mai ales, scriu. Revista <<Actualitatea Muzicală>>, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, trebuie să apară, merge înainte, așa că o dată pe săptămână cel puțin merg la serviciu, la Palatul Cantacuzino, pe Calea Victoriei. Gata, fug în curte, să fugăresc două pisici, le-am văzut pe geam desfătându-se în pămîntul meu de flori! Și uita-așa fac mișcare...", ne-a mai povestit, cu talent și umor, Tavi Ursulescu.

Căsuța lui Octavian Ursulescu este înconjurată de blocuri, dar se află într-un cartier liniștit
Căsuța lui Octavian Ursulescu este înconjurată de blocuri, dar se află într-un cartier liniștit

Citește și:

Talentele ascunse ale lui Octavian Ursulescu

Octavian Ursulescu, campion şi pe scenă, şi la pescuit

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net