Feli, poză adorabilă cu mama și fetița ei: «Nu pot să nu îmi arăt fericirea!»

Ultima actualizare:
Feli are o familie fericită
Feli are o familie fericită

Feli nu obișnuiește să își împărtășească viața personală pe rețelele de socializare, însă a decis, chiar de 8 martie, că nu are de ce să nu prezinte poze din „arhiva familiei”, având în vedere că are cu ce se lăuda, așa cum singură a dezvăluit! Cântăreața a publicat o imagine adorabilă alături de mama și de fetița ei, spre bucuria internauților, care erau de ceva vreme curioși de înfățișarea micuței Nora Luna.

Deși la început Feli s-a ferit să își expună familia, având în vedere că partenerul ei nu e tocmai adeptul luminii reflectoarelor, în prezent artista și soțul ei au ajuns la un compromis: pozele nu sunt dese, dar măcar există pe rețelele de socializare! Cântăreața a profitat de ziua de 8 martie și a publicat o imagine în care apare alături de mama sa, dar și de micuța Nora Luna, care este adorabilă. Ce să mai, trei generații într-o singură fotografie, este de înțeles că admiratorii vedetei s-au topit. 

Feli, imagine adorabilă alături de mama și fiica ei

Feli, care are același zâmbet ca cea care i-a dat viață, a scris și un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Femeii, prin intermediul căruia i-a mulțumit mamei sale pentru tot ce a făcut pentru ea. „Las o poză simplă aici. Așa cum sunt și eu dincolo de ecran sau pozele in care prietenii mă transformă intr-o Zână glam-fashion-fancy și toți termenii folosiți in "lumea modei" cum zice și mama mea.

Poza asta e scoasă din cufarul cu amintiri de care am zis ca nu mă ating să îl impart virtual. Dar nu pot să nu îmi arat fericirea. Nu pot și nu vreau! Chiar îndrăznesc să mă și laud!Am facut poza asta vara trecută. Vara trecută încă mă clătinam in rolul nou de mamă și îmi puneam des întrebarea: „Oare sunt o mamă bună pentru Nora Luna mea?"Mama cred ca are superputeri pentru că, de fiecare dată când aparea întrebarea asta apăsătoare in gândul meu, mama spunea cu voce tare: „Esti o mamă bună, zâna lu' mama! Nu mai duce atâtea gânduri urâte in spate!"


    Feli are o familie fericităFoto: Instagram
Feli are o familie fericităFoto: Instagram


    Foto: Instagram
Foto: Instagram

Mai pun uneori presiune pe mine când mă frustrez că iar plec pe drumuri, deși drumurile mereu mă duc spre muzică. Dar să știți, că atunci când mă uit la mama mea, simt o putere de nedescris! Când mă uit la mama mea vad exemplu de curaj, de un copil interior vesel deși mama face anul asta 64 de ani... și am cel ma bun exemplu de inimă pură! Sunt curajoasă și bună. Cum m-ai învățat tu, Susana mea! Nora Luna, mulțumesc că m-ai ales! Te iubesc! Fetelor-frumoaselor, fiti curajoase și bune!”, a fost mesajul artistei, publicat pe rețelele de socializare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net