Florentina Opriș a prins în Deltă o ştiucă de 3 kilograme

Ultima actualizare:

    Florentina Opriș s-a mândrit cu captura sa
Florentina Opriș s-a mândrit cu captura sa

În cei 50 de ani de viaţă, Florentina Opriş a trăit tot felul de experienţe. A făcut scufundări, flyboarding (sport nautic), a luat lecţii de pilotaj, de călărie şi multe altele, însă nu a pescuit.

Până săptămâna trecută, când a ajuns în Deltă cu un grup de prieteni. „Avusesem filmări multe, eram obosită şi stresată, aşa că am zis să fug puţin în Deltă. Într-una din zile, dis-de-dimineaţă, am plecat toţi cu barca la pescuit. Iniţial eu am stat de-o parte şi i-am urmărit cum pun momeala în undiţă, cum mulinează, că meseria asta se fură. Apoi am încercat şi eu, mai mult în joacă, şi m-am trezit în undiţă cu un peşte cât mine de mare”, ne povesteşte, râzând, prezentatoarea Kanal D.

Era o ştiucă de cel puţin 3 kg, primul ei „peştişor” prins. Mândră de „pradă”, Florentina a lăsat peştele la bucătăria pensiunii unde stătea, iar acolo a fost curăţat şi prăjit în crustă de mălai. A realizat că pescuitul îi dă o incredibilă stare de bine. „Abia acum încep să-i înţeleg pe bărbaţii care merg la pescuit, cred că e o formă de terapie”, mai spune Florentina.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net