Florin Busuioc s-a întors, după problemele de sănătate de acum nouă luni, pe micul ecran, la PRO TV, pe scenă, în spectacolele de teatru, pe care le prezintă în toată țara, dar și pe marele ecran, în pelicula „Zăpadă, ceai şi dragoste”. Artistul a reușit să slăbească patru kilograme și are un tonus de invidiat. În plus, vrea să se dedice mai mult familiei și să reia legătura cu fiul din prima căsnicie.


Priorităţile lui Florin Busuioc (57 de ani) s-au schimbat după 6 noiembrie 2018, când a suferit un infarct, la câteva minute de la finalul piesei „Central Park”, jucată la sala Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. Busu a început să se menajeze şi să se dedice mai mult timp familiei, în special fiicelor Natalie (15 ani) şi Catinca (10 ani), din mariajul actual cu Liliana, de profesie tot actriță. Busuioc a mai fost căsătorit, în anul 1991, cu Marieta, o asistentă medicală din Târgu Mureș, cu care are un fiu, Florin Busuioc jr,  în vârstă de  28 de ani. Busu susține că băiatul lui are dreptate să fie supărat pe el, căci l-a părăsit când avea doar o lună, pentru a-și desfășura cariera de actor, la Bucureşti.

fiu.jpg

fiu florin busuioc
Fiul lui Florin Busuioc

„Trebuie să văd ce-i cu viaţa lui şi ce face. Știu că la un moment dat studia Meteorologia şi avea o prietenă cu care urma să se însoare. Mi-a dat fiul meu un mesaj la care urmează să-i răspund şi vedem ce vom face”, ne-a spus prezentatorul tv. Din toamnă, actorul îşi reia activitatea atât în televiziune, cât şi în teatru. În plus, va avea o apariţie în filmul lui Liviu Vârciu, „Zăpadă, ceai şi dragoste”, regizat de Cătălin Bugean.

Florin Busuioc: "Am ținut cură de slăbire cu proteine"

„Nu cred că mă întorc dimineaţa la emisiunea matinală de la PRO TV. Poate să mai fac nişte weekenduri, dimineaţa şi seara. Am fost weekendul trecut şi m-am simţit chiar bine la Meteo. Am avut vacanţă o săptămână, dar mi-am lăsat zile de vacanţă pentru spectacolele de teatru. Am două spectacole şi mai urmează un al treilea, «Weekend Comedy», piesă scrisă de Sam Bobrick. Mă simt extraordinar. Am slăbit de la 106 la 102 kilograme. Am făcut cură de slăbire cu proteine, cu carne”, ne-a mai povestit Florin Busuioc, care azi, 14 august, a fost  invitat  la emisiunea „E OK! să fii vedetă?”, prezentată de Dana Săvuică la OK! TV.

Citește și:

EXCLUSIV Florin Busuioc, despre fiul său: "Are tot dreptul să fie supărat pe mine! O să ne reconectăm şi o să fie bine" VIDEO

VIDEO! Florin Busuioc, așa cum nu l-ai mai văzut după infarct! Are o cicatrice urâtă la cap

 

Loading...