Florin Piersic: „A murit al doilea tată al meu!”

Ultima actualizare:

Vestea trecerii în nefiinţă a maestrului Radu Beligan i-a îndurerat pe mulţi dintre actorii României. Însă, Forin Piersic spune că nu a pierdut doar un coleg de scenă, ci un tată!

“Şiu că mă înţelegeţi! Am primit din păcate în ultimii ani, multe asemenea veşti, despre parteneri, prieteni, colegi de şcoală- sau de teatru- care au plecat în altă lume, dar niciuna nu m-a lovit mai tare decât zborul “spre stele” al maestrului Radu Beligan. Dacă vreţi să ştiţi cum mă simt, vă spun: îmi lăcrimează sufletul şi mintea, aşa cum fiecare om suferă atunci când pierde un părinte. Aşa cum regizorul Alexandru Finti a fost părintele meu spiritual, Radu Beligan, a fost un al doilea tată al meu, în familia mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. Maestre, scumpul meu tată “al doilea”, eu. Florinel al dumneavoastră, vreau să vă spun aşa: vă sunt recunoscator pentru că aţi crezut în mine, când eram doar un puşti ce abia ieşisem de pe poarta Institutului, că m-aţi propus în distribuţia Ciulinilor şi datorită dumneavoastră am avut şansa de a-i vedea la Cannes pe cei mai mari artişti ai lumii. Vă sunt recunoscător pentru că mi-aţi urmărit îndeaproape drumul meu artistic şi m-aţ încurajat. Vă sunt recunoscător, că aţi dorit cu tărie întoarcerea mea în teatru şi aţi provocat-o oferindu-mi rolul din Străini în noapte. În sfârşit, vă sunt recunoscător pentru ca m-aţi iubit. Şi la fel de tare vă iubesc şi eu pe dumneavoastră. Sunt sigur că aţi simţit asta. De astăzi, sunt mai singur pe lume şi mai trist”, a fost mesajul emoţionant transmis de Florin Piersic.

Radu Beligan a încetat din viaţă la 20 iulie, la vârsta de 97 de ani. El a murit la spitalul Elias, în urma unui stop cardio-respirator.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
banner adela popescu png
banner laurette png
image
actualitate.net
image
actualitate.net