Fostă câştigătoare X Factor, „reciclată” la Te cunosc de undeva

Ultima actualizare:
Concurentele de la „Te cunosc de undeva” se pregătesc pentru sezonul 10
Concurentele de la „Te cunosc de undeva” se pregătesc pentru sezonul 10

Printre surprizele feminine ale sezonului 10 de la “Te cunosc de undeva”, care va debuta în grila de toamnă la Antena 1, se află şi o câştigătoare la X Factor, elevă a lui Horia Brenciu.

După trei ani de când a câştigat emisiunea “X Factor” avându-l pe antrenor pe Horia Brenciu, Adina Răducan revine din toamnă la postul Antena 1, unde va participa la “Te cunosc de undeva!”. 

“Îmi place să mă autodepășesc și să trăiesc mereu experiențe noi, prin care să mă dezvolt ca artist. Voi încerca să fiu cât mai receptivă, astfel încât fiecare personaj să îmi iasă cât mai bine. Sunt sigură că voi reuși să fac față cu brio”, spune Adina.

Click! le-a prezentat deja pe colegele ei

“Te cunosc de undeva!” revine din toamnă, la Antena 1, cu cel de-al zecelea sezon și zece concurenți nerăbdători să intre în fascinantul joc al transformărilor totale. Amna, Misha, Nico și Maria Buză, alături de Adina Răducan, sunt cele cinci concurente care vor urca pe scena show-ului în noul sezon. Filmările au început, iar vedetele au făcut deja cunoștință cu celebra ruletă a personajelor. 

„Am acceptat cu mare bucurie să vin la “Te cunosc de undeva!”, pentru că îmi place să îmi petrec timpul cu oameni de la care am ce învăța. Îmi place să lucrez cu profesioniști și să evoluez, așa că sunt în locul potrivit”, spune Amna. “Participarea mea la “Te cunosc de undeva!” e o surpriză dintre cele mai plăcute, pentru anul acesta. Așteptam de câteva sezoane să particip, de aceea ziua în care mi s-a propus să mă alătur acestui minunat show a fost o zi fericită pentru mine”, spune şi Nico. “Mă bucur mult să fiu aici. Îmi plac foarte mult colegii și echipa show-ului. Mi-e puțin teamă de necunoscut și de faptul că nu știu exact cum decurg lucrurile, dar sunt sigură că mă voi acomoda. Va fi un pic mai complicat cu programul, pentru că sunt obișnuită să stau cu Maya (n.n. fetița ei și a lui Connect-R) 24 de ore din 24 dar, în această perioadă de filmări, mă va ajuta mama, care va veni de la Galați special pentru asta”, spune Misha.


    Concurentele de la „Te cunosc de undeva” se pregătesc pentru sezonul 10
Concurentele de la „Te cunosc de undeva” se pregătesc pentru sezonul 10

Maria Buză va urca pe scena show-ului pentru a patra oară. De data aceasta, câștigătoarea celui de-al șaselea sezon va cânta în duet cu unul dintre concurenții de sex opus. „M-a surprins foarte mult invitația în acest sezon. Nu știu dacă mă credeți dar, pentru mine, “Te cunosc de undeva!” era un episod încheiat. Nu-mi imaginam să mai particip vreodată. Dar, uite, niciodată să nu spui niciodată! Acum o să-mi fie greu să plec din fotoliul meu comod de-acasă în care urmăream fericită emisiunea, ca să mă lupt din nou cu emoțiile care nu-mi dau pace exact atunci când urc în liftul magic. Asta e, dacă nu "mor" acum... de mine nu mai scăpați!”, spune Maria.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net