Fratele regretatei Mădălinei Manole, Marian (50 de ani), tânjește după afecțiunea nepoțelului său, Petru Jr. (9 ani), pe care nu l-a văzut de când sora lui a murit (14 iulie 2010). Marian Manole spune că de vină pentru această situație ar fi cumnatul. Acum 9 ani, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani, artista a fost găsită moartă în vila ei din Otopeni, ancheta stabilind că ea s-a sinucis.


Războiul din familia Mădălinei Manole nu se oprește nici la nouă ani de la moartea cântăreței! Fratele regretatei artiste lansează noi acuzații dure la adresa cumnatului Petru Mircea (50 de ani), cu care sora lui are un băiețel de nouă ani.

Fratele Mădălinei Manole: „Crunt destin, nu-i doresc nimănui acest lucru”

Bărbatul a declarat pentru Click! că nu și-a văzut nepoțelul de nouă ani, în ciuda eforturilor făcute atât de el, cât și de familia lui. „Ultima dată când am vorbit cu el la telefon, anul trecut, urla și mă amenința. Nu mi-am văzut nepoțelul de când l-a născut mama lui, doar în poze trimise de fani îl văd. «Monstrul» nu m-a lăsat să-mi văd nepoțelul de când a murit Mădălina. Am fost cu părinții mei de nenumărate ori la poartă la el, la casa din Otopeni și nu am fost lăsați să îl vedem. Am încercat să vorbesc prin telefon amiabil, să rezolvăm cumva problema, dar au fost doar țipete, urlete, jigniri și amenințări. Nemernicul ăsta ne-a distrus familia. Mi-a omorât sora, mama este în groapă, băgată de durere și de boli. Tata a îmbătrânit în nouă ani foarte mult. Am îmbătrânit prea repede cu toții după toate necazurile. Crunt destin, nu-i doresc nimănui acest lucru!”, a declarat Marian Manole pentru Click.ro. De cealaltă parte, Petru Mircea refuză să comenteze subiectul.

14_3-col-frate-madalina.jpg

Marian Manole, fratele regretatei artiste

Tatăl Mădălinei Manole trăiește doar cu ajutorul medicamentelor

De când a rămas fără fată și apoi fără soție, Ion Manole (76 de ani), tatăl regretatei cântărețe, se usucă pe picoare de dor, boală și suferință. „Tata este cu bătrânețele și cu bolile lui, însă se simte binișor. Ia foarte multe medicamente care îl ajută să se simtă bine. Pe mama o pomenește aproape zilnic, este un lucru normal. Plânge după ea și merge la cimitir la mormântul ei. Vorbim despre diverse lucruri și încerc să îi fiu alături tot timpul”, a conchis, pentru Click.ro, fratele Mădălinei Manole.

Petru Mircea îşi creşte singur copilul

Sarcina creşterii lui Petru junior, care n-avea nici un an când mama lui a murit, i-a revenit soţului Mădălinei Manole. Petru Mircea nu şi-a refăcut oficial viaţa, deşi a fost văzut recent în compania unei doamne care părea foarte apropiată de fiul lui. În schimb, s-a războit încă de la început cu părinţii Mădălinei, cărora nu le-a permis să-şi vadă nepotul. Ei s-au luptat mai bine de trei ani în tribunale şi au obţinut dreptul de vizitare, însă nu au putut pune decizia în practică.

Citeşte şi:

Ce mare și frumușel a crescut fiul Mădălinei Manole!

Fragmente din jurnalul Mădălinei Manole. Ce scria aceasta înainte să moară

Mama Mădălinei Manole a murit după o lungă luptă cu boala

 

loading...
Loading...