Fuego a pictat peste 450 de tablouri în 5 ani. Ce planuri are pentru ziua lui de naștere

Ultima actualizare:

    Fuego și-a găsit și o altă modalitate de exprimare: pictând tablouriFoto: arhivă personală
Fuego și-a găsit și o altă modalitate de exprimare: pictând tablouriFoto: arhivă personală

Paul Surugiu-Fuego (43 ani) se exprimă artistic și altfel decât pe scenă. S-a apucat de pictură, iar în 5 ani a pictat circa 450 de tablouri și a ajutat peste 300 de artiști tineri, dar și vârstnici.

Fuego și-a găsit și o altă modalitate de exprimare: pictând tablouri. În urmă cu 5 ani, el a demarat proiectul intitulat ”Art by Fuego”, prin intermediul căruia a ajutat 300 de artiști tineri și vârstnici, care aveau nevoie de bani pentru medicamente și nu numai. Astfel, în 5 ani, interpretul a pictat circa 450 de picturi. Tot acum 5 ani a avut și prima expoziție de pictură. ”De când am deschis proiectul acesta, acum 5 ani, chiar 5 ani și jumătate, am pictat 400-450 de picturi, nu am stat să le număr, dar cam atâtea am pictat. Cele mai ușoare momente de pictat erau în lunile ianuarie, februarie și noiembrie, când era postul Crăciunului și nu aveam atâtea evenimente, iar luna ianuarie știm că e o lună moartă pentru artiști. Desigur, că și pe parcursul anului mai pictam”, spune Fuego pentru Click!.

În urmă cu 5 ani, el a demarat proiectul intitulat ”Art by Fuego”, prin intermediul căruia a ajutat 300 de artiști tineri și vârstnici
În urmă cu 5 ani, el a demarat proiectul intitulat ”Art by Fuego”, prin intermediul căruia a ajutat 300 de artiști tineri și vârstnici

Banii din vânzările tablourilor au avut scop caritabil

”O inițiativă izvorâtă din pasiunea pentru pictură a lui Paul Surugiu-Fuego. Începând cu 2015, am început să dăruim. De la sprijin financiar efectiv, pentru peste 300 de artiști, până la șanse pe care le-am dat multor tineri. Ori de la bucurii, până la numeroase proiecte, inițiative, expoziții, lansări, produse și tot felul de lucruri minunate. Nu știm dacă e nevoie de asta. Știm doar că Paul Surugiu vrea să facă, pe cât poate, bine. Nu poate ajuta pe toate lumea, dar se simte dator ca să dăruiască, mai departe, prin talentul său, altora. Și de asta pictează – pentru a fi mai aproape de semenii săi, pentru a aduce fericiri, pentru a împlini, pentru a da speranțe și, în cele din urmă, pentru a face artă la cel mai înalt nivel!”, se arată pe pagina de Facebook, ”Art by Fuego”.

Citeşte şi:

Fuego pictează și vinde tablouri pentru Cornel Constantiniu

În fortăreaţa asta pictează Fuego

Pe 23 august își va serba ziua de naștere pe scenă

Fuego își așteaptă fanii de ziua lui, 23 august, în Herăstrău, în Grădina de vară a Teatrului Tănase. Din păcate, cu o sală care are o capacitate de 2500 de locuri, artistul nu poate vinde mai mult de 450 de bilete, din cauza restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus. În ceea privește concertul artistului, pe care trebuia să-l susțină în luna martie, la Sala Palatului, acesta s-a amânat pentru luna iunie și apoi a fost reprogramat pentru toamnă, pentru 10 octombrie. Se pare că și această dată este incertă, iar artistul este în cumpănă. În clipa de față, Fuego nu știe efectiv ce să facă: ori își va suspenda concertul de la Sala Palatului, ori îl va amâna pentru luna martie 2021. Încă nu a luat o decizie în acest sens. Pentru show-ul din 23 august, bilete se găsesc pe www.ticketstore.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net