Prezentatoarea emisiunii „Gospodar fără pereche” de la PRO TV, care peste doar câteva zile va împlini 35 de ani, a devenit mamă la o vârstă fragedă. Practic, a copilărit alături de fiul ei, Patrick, acum în vârstă de 13 ani. Acest lucru a schimbat-o, povestește frumoasa prezentatoare, într-un interviu emoționant, pe care ni l-a acordat în preajma zilei copilului.


„Fiul meu m-a schimbat în cea mai puternică femeie”

CLICK!: Cum a fost să copilărești alături de un copil?

Geanina Ilieș: Am devenit mamă la aproape 22 de ani - o vârstă destul de fragedă, însă, în același timp, o perioadă care mi-a schimbat total viata și modul de gândire. Patrick a fost un copil dorit, care m-a schimbat dintr-o fată cu visuri în cea mai puternică femeie. A fost și greu și frumos în același timp. Am învățat lucruri unul de la celălalt și cel mai mult mi-a plăcut că prin prisma lui am devenit o femeie matură, ambițioasă și, cel mai important, o luptătoare. Bineînțeles că din momentul în care el a apărut în viața mea, prioritățile mele s-au schimbat.

Ai fost adultul cu mână de fier, sau prietenul de joacă?

Sunt prietena lui, confidenta lui, dar niciodată nu uit că sunt mama lui. Nici eu nu sunt o mamă perfectă și nici el un copil perfect. Nu-mi plac oamenii perfecți, pentru că nu există și ar însemna să-mi placă oamenii cu măști. Asta îi inspir și lui în discuțiile noastre: încredere, comunicare, iar omul cât trăiește învață. Și din greșeli învață. Recunosc că îl urmăresc și din umbră, dar niciodată nu aș putea fi o mamă disperată, plină de reguli. Patrick știe ce e bine și ce e rău.

Sunteți pe aceeași lungime de undă în gândire și concepții, vă plac aceleași lucruri?

geanina-ilies-patrick.jpg

Geanina Ilieș și fiul ei se joacă împreună
S-au jucat împreună pe consolă în toată această perioadă de izolare

E o diferență de vârstă totuși. Eu nu pot spune că sunt vreo mare fană PS4 sau Mine Craft (n.r. jocuri pe consolă), dar viața te supune și la astfel de situații. Spre exemplu, în pandemie, am învățat să-mi placă. Așa cum și lui a început să-i placă să citească mai mult. La modul de gândire, suntem aproape pe aceeași undă, însă există niște compromisuri la care mai ajungem amândoi, asta ca să ne facem viața mai frumoasă. Mergem cam peste tot împreună, dar acum încerc să-i mai las spațiu pentru că a crescut și e normal să iasă cu gașca lui de prieteni și să aibă discuții cu prietenii.

Patrick îți povestește dacă are vreo prietenă, îți cere vreodată sfaturi de genul acesta?

Sigur că da. Acum, în perioada asta, nu e cazul de vreo prietenă, dar îmi povestește și chiar îmi cere păreri. Foarte multe lucruri nu pot să divulg, pentru că sunt secretele noastre.

Fiul și iubitul ei se înțeleg perfect

Cum se înțelege Patrick cu iubitul tău? Cât de greu sau de ușor l-a acceptat în viața voastră?

Se înteleg bine. Au trecut totuși 8 ani de când suntem împreună. Patrick era micuț și situația a venit de la sine.

Am văzut că ești activă pe Tik Tok și că spuneai la un moment dat că Patrick nu era foarte încântat pentru că îl faci de râs în fața prietenilor?

Da. Râdea de mine. Acum s-a obișnuit și se distrează cu momentele mele de pe Tik Tok. A constatat că îmi crește pagina și mi-a spus: „Ok, treacă de la mine, ai noroc că ești haioasă!”

Cum vă împărțiți sarcinile în casă, de ce treburi gospodărești e fiecare responsabil, la ce te ajută?

Oooo, aici nu am nici cea mai mică problemă. Patrick mă ajută la orice. Și la mâncare. Asta dacă e în starea de spirit bună. Sunt și momente când mă trezesc că-și face singur curat în cameră.

Perioada adolescenței e dificilă? Care au fost provocările și cum le faceți față?

Adolescența e dificilă pentru majoritatea copiilor și asta depinde și de noi, părinții, să știm cum să gestionăm gândirea și transformarea lor. Unii pot fi destul de relaxați, alții ajung să se închidă foarte mult în ei. Spre norocul meu, dar și datorită faptului că am ales să comunic foarte mult cu el, Patrick este un băiat care nu mi-a dat mari emoții. Ideea e că fiecare copil are momentele lui. Ca părinți, nu trebuie să intrăm în panică, ci să-i înțelegem și să le fim alături, fără să-i sufocăm. Nu vreau să dau lecții de parenting acum, însă cheia este răbdarea și comunicarea cu propriul copil. Patrick, dacă n-ar face boacăne, n-ar fi un copil normal, dar și când le face, măcar recunoaște, iar asta e mare lucru. Pentru că l-am învățat astfel încât să nu ascundă nimic de mine. În orice situație știe că sunt lângă el și îl pot ajuta.

Ce cadou îi vei face fiului tău de 1 iunie?

Probabil mă va linguși el pentru vreun joc (n.r. râde). De data asta, nici dacă vreau nu am cum să-l refuz.

„Mie izolarea mi-a prins bine – am slăbit 3 kg”

geanina-ilies.jpg

Geanina Ilieș
Aici într-o fotografie de la începutul acestei luni, pe când se pregătea de finala „Gospodar fără pereche”

Cum ați petrecut ultimele 2 luni de izolare, ce s-a schimbat în rutina ta?

Mie chiar mi-a prins bine pandemia asta, din punct de vedere psihologic. Mi-am schimbat total rutina, era și normal, dar m-am adaptat din mers. E adevărat, am avut momente și când eram plictisită de statul în casă, dar, per total, sunt foarte ok. Cel mai mult mi-a lipsit socializarea și oamenii cu care lucram aproape zilnic. Am ieșit din pandemie cu o stare mult mai bună decât am intrat. Cat despre cântar... nici nu vreau să pomenesc. De la 56 kg, la început, la 53 kg, acum. Nu prea pot să zic ca m-a afectat alimentația. Din contră.

Planuri pentru viitor, ce vă doriți să faceți, ce ți-a lipsit cel mai mult?

Cam acesta este unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în pandemie: să nu-mi mai fac planuri, pentru că viața se poate schimba fără să anticipezi. Cred că aș putea să le numesc mai degrabă plăceri, iar una dintre ele este o vacanță la mare. Dar când o fi momentul, nu ne-am stabilit nimic. 

 
 
Loading...