Gherghe şi Capatos şi-au luat întăriri sexy la Antena 1

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După vacanţa de iarnă, televiziunile s-au dezmorţit, iar azi revin cele mai urmărite emisiuni de divertisment. Vom asista la schimbări multe, feţe noi şi forţe noi, surprize şi la inevitabila luptă pentru audienţă. Click! te invită să le cunoşti pe noile vedete de pe micul ecran.

Anul 2017 aduce la Antena 1 două noi vedete, care vor fi colege cu Simona Gherghe (39 de ani) şi cu Dan Capatos (43 de ani). De luni, de la ora 17.00, Simona Gherghe revine cu cele mai importante subiecte mondene, cu poveşti de viaţă emoţionante şi cu invitaţi speciali. 


    Simona Gherghe (39 de ani) şi Dan Capatos (43 de ani)
Simona Gherghe (39 de ani) şi Dan Capatos (43 de ani)

Simona însăşi e un subiect, pentru că în iunie va deveni mămică, dar ne mai aduce, pe lângă această veste, încă o surpriză frumoasă. Ea va avea o nouă asistentă, după ce câteva luni i-a fost colegă Andra Gogan (18 ani). De data aceasta, asistentă îi va fi sexoasa Paula Minginer, fostă concurentă în emisiunea „Burlacul”, unde l-a vrăjit pe Bogdan Vlădău, dar şi fostă vedetă Prima TV, în show-ul “Neam legat”.


    Pe Paula Minginer (26 de ani),  noua asistentă de la “Acces  direct”, o ştiţi din emisiunile  “Burlacul” (Antena 1) şi  “Neam legat” (Prima TV)
Pe Paula Minginer (26 de ani), noua asistentă de la “Acces direct”, o ştiţi din emisiunile “Burlacul” (Antena 1) şi “Neam legat” (Prima TV)

Tânăra are 26 de ani, e din Mangalia, e foarte sexy şi a debutat în modelling la 16 ani. A câştigat Miss Mangalia, Miss Constanţa 2009, iar primul job a fost cel de hostess la Festivalul Callatis. A apărut şi în videoclipul piesei lui Micutzu & Nelu, “Cine e grăsuţa?”, care are peste 8 milioane de vizualizări pe YouTube.

Nici Dan Capatos nu revine cu mâna goală. El şi echipa lui s-au reinventat şi, în fiecare seară, de luni până joi, de la 22.30, îi vom vedea în show-ul „Xtra Night Show”, într-un decor cu totul nou. Anisia Gafton (29 de ani), una dintre puţinele femei care fac stand-up comedy, se alătură echipei emisiunii. Asta după ce, în iunie 2016, a câştigat premiul de originalitate şi 10.000 € la “Românii au talent”, de la PRO TV.


    Anisia Gafton (29 de ani), noua  colegă a lui Dan Capatos la „Xtra  Night Show”, a câştigat  premiul de originalitate la la  “Românii au talent”, de la PRO TV
Anisia Gafton (29 de ani), noua colegă a lui Dan Capatos la „Xtra Night Show”, a câştigat premiul de originalitate la la “Românii au talent”, de la PRO TV

„Sunt foarte entuziasmată şi o să fac tot posibilul pentru a mă ridica la nivelul aşteptărilor. Mă bucur enorm şi sunt foarte recunoscătoare pentru şansa oferită. Promit să aduc cât mai multe zâmbete!”, a declarat Anisia. Şi pentru matinalul “Neatza cu Răzvan” s-a terminat vacanţa, aşa că luni vă puteţi bea cafeaua cu cei doi simpatici prezentatori.

Andreea Mantea şi-a luat bonă şi revine de luni la Kanal D

simeon stalpnicul png

Şi postul turcesc are o mulţime de noutăţi. “Teo Show” revine aluni, de la ora 15.00, iar seara, de la 23.00, Andreea Mantea (30 de ani) şi Mădălin Ionescu (46 de ai) se întorc la “Wowbiz”. Bruneta s-a pregătit cum se cuvine, căci şi-a luat bonă pentru David, fiul ei, aşa că va sta mult mai liniştită la serviciu. Anul acesta, şi colegul ei, Mădălin Ionescu, va deveni din nou tată, căci soţia sa, Cristina Şişcanu, este însărcinată în şase luni. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net