Horaţiu Mălăele împlinește azi 66 de ani. Tot pe scenă şi de ziua lui

Ultima actualizare:

    Imagine rară, cu Horaţiu  şi Gabriela Mălăele. Cei  doi sunt căsătoriţi de  mai bine de 3 deceniifotografii: adevarul.ro
Imagine rară, cu Horaţiu şi Gabriela Mălăele. Cei doi sunt căsătoriţi de mai bine de 3 deceniifotografii: adevarul.ro

Are o familie superbă, o carieră impresionantă şi a reuşit să se împartă între cele două cu multă iscusinţă. Mai mult, ambii băieţi îi calcă pe urme, moştenindu-i, fiecare, câte o bucăţică din talentul uriaş. În 1 august, Horaţiu Mălăele îşi aniversează ziua de naştere. Unde altundeva decât pe scenă?

Actor, regizor, caricaturist şi scriitor român, Horaţiu Mălăele a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1975, la clasa marelui Octavian Cotescu. De atunci, ne-a încântat cu roluri magistrale, iar în această seară îl putem vedea la lucru, chiar în ziua în care împlineşte 66 de ani, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Horaţiu Mălăele joacă în “Fierarii”, alături de George Mihăiţă şi Maia Morgestern, piesa fiind regizată chiar de el. Anul acesta, mai exact în luna noiembrie, Horaţiu Mălăele va avea şi premiera peliculei “Moromeţii 2”, în care joacă alături de Dana Dogaru, Iosif Paştina, Răzvan Vasilescu etc.

simeon stalpnicul png

Şi, dacă legat de carieră actorul este foarte deschis, în ceea ce priveşte viaţa personală, Horaţiu Mălăele a preferat mereu discreţia. De mai bine de trei decenii, actorul e căsătorit cu Gabriela Mălăele, având împreună doi băieţi, pe Cristian (30 de ani) şi pe Bogdan (32 de ani), amândoi pasionaţi de actorie. Horaţiu Mălăele a avut ocazia de a juca alături de amândoi fiii, în filmul “Poker”, însă mai des lucrează cu Bogdan, cu care a fost coleg atât în filmul „Nunta Mută”, dar şi în multe alte piese de teatru, printre care “Jocul vieţii şi al morţii”, „La Pulce”, „Shylock” sau „În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine”, care se joacă la TNB.

image
image
image
image
image
image
john wick keanu reeves foto epa  jpg
veronika rajek jpg
cub adrian minune png
banner dinu maxer png
banner alexandra stan png
banner oana matache png
banner laura cosoi png
banner minodora png
image
actualitate.net
image
actualitate.net