Ileana Lazariuc arată ca la 18 ani după două sarcini. Secretul siluetei

Ultima actualizare:

    Aşa arăta Ileana Lazariuc în 2002
Aşa arăta Ileana Lazariuc în 2002

Este la fel de frumoasă precum mama ei, Anastasia Lazariuc, care și acum, la vârsta de 64 de ani, arată impecabil. Ileana Lazariuc (35 de ani) nu face parte din categoria vedetelor care preferă machiajul în exces și nici nu e abonata clinicilor de înfrumusețare, pentru că Mama Natură a fost atât de darnică cu ea, încât un rimel îi e de ajuns.

Din 2008 este mămică, are doi băieți cu Alexandru Ion Țiriac, pe Alexandru (9 ani) și pe Nicholas (7 ani), însă a reușit să-și păstreze silueta fără cusur, având doar 50 de kilograme. Sportul, pe de-o parte, iar alimentația, pe de altă parte, sunt așii din mânecă ai Ilenei. Salatele, legumele, dar și mâncarea japoneză, vestitul sushi (alge, orez, peşte crud), o ajută pe sexoasa brunetă să-și păstreze formele cu care a extaziat telespectatorii în filmul ”Supraviețuitorul” (2008), regizat de Sergiu Nicolaescu. Zilele trecute, doamna Țiriac a fost prezentă alături de prietenii ei la deschiderea unui restaurant cu specific japonez, din zona de Nord a Capitalei, și a făcut furori cu zâmbetul strălucitor și cu silueta de puștoaică.


    Aşa arată acum Ileana Lazariuc. Aici alături de prietenii ei, Denis Radu şi Monica Munteanu
Aşa arată acum Ileana Lazariuc. Aici alături de prietenii ei, Denis Radu şi Monica Munteanu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net